Pe scurt
- Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, ca inadmisibilă, excepția prin care un judecător din Giurgiu contesta regula ce limitează ce poate face singur un procuror aflat la începutul carierei. Inadmisibil înseamnă că Curtea nu a intrat în fond: a spus că întrebarea privește felul în care legea a fost aplicată într-un dosar anume, nu legea însăși.
- Textul contestat, art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, spunea că procurorii stagiari pot pune concluzii în instanță și pot semna acte, dar numai sub coordonarea unui procuror definitiv. Judecătorul a arătat că nicăieri în lege nu se arată cum se exercită această coordonare, deci nu se poate verifica dacă a existat.
- Vechea lege nu mai există. Legea nr. 303/2004 este abrogată din 16 decembrie 2022, iar textul criticat a trecut cuvânt cu cuvânt în art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2022. Golul semnalat de judecător este, așadar, drept în vigoare astăzi, iar Curtea nu l-a examinat nici acum, nici cu 12 zile mai devreme, când respinsese, tot ca inadmisibilă, o excepție pe același articol.
Publicat: M. Of. nr. 768 din 10 septembrie 2026
Intră în vigoare: 10 septembrie 2026, data publicării
Curtea Constituțională a refuzat să spună ce înseamnă, concret, că un procuror aflat la începutul carierei lucrează sub coordonarea unui procuror cu experiență. Decizia nr. 132 din 17 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 768 din 10 septembrie 2026, respinge excepția ca inadmisibilă, cu unanimitate de voturi. Motivul refuzului este că criticile aduse legii ar fi, în realitate, nemulțumiri despre felul în care legea a fost aplicată într-un dosar concret, iar asta nu intră în competența Curții. Este același tip de soluție descris pe MonitorLegal la Deciziile nr. 117 și nr. 139 din 2026, unde tot o întrebare de procedură penală a rămas fără răspuns pe fond.
Procurorul stagiar este procurorul aflat la începutul carierei. Absolvă Institutul Național al Magistraturii, este numit de Consiliul Superior al Magistraturii pe un post de la un parchet de pe lângă judecătorie și lucrează un an în acest regim, până la examenul de capacitate. Nu este un practicant fără atribuții: instrumentează dosare, semnează acte, merge în instanță. Legea îi limitează însă puterile, pentru că are, prin ipoteză, experiență redusă, iar actele unui procuror pot duce un om în arest.
Limita se citește în textul care a ajuns la Curte. Art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în forma dată de Legea nr. 242/2018, prevedea: „Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanță, să efectueze și să semneze acte procesuale și procedurale, sub coordonarea unui procuror definitiv.” Alături de el stăteau alte două reguli din același articol: procurorul stagiar nu are dreptul să dispună măsuri privative sau restrictive de libertate, iar soluțiile lui sunt contrasemnate de procurorul care îl coordonează. Procuror definitiv este procurorul care a promovat examenul de capacitate, deci cel care nu mai este stagiar.
Dosarul care a produs întrebarea a venit de la Judecătoria Giurgiu, Secția penală. Un judecător de cameră preliminară verifica, după trimiterea în judecată, legalitatea urmăririi penale. A constatat că ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale și de continuare a urmăririi penale, precum și arestarea preventivă a inculpatului, ar fi nelegale, pentru că activitatea fusese făcută de un procuror stagiar care nu avea competența necesară. A ridicat excepția din oficiu, prin Încheierea din 29 octombrie 2020, și a sesizat Curtea.
Argumentul judecătorului nu privea puterile stagiarului în sine, ci calitatea legii care le stabilește. Textul prevede că stagiarul lucrează sub coordonarea unui procuror definitiv și că soluțiile lui se contrasemnează, dar nu arată cum se exercită coordonarea: dacă procurorul definitiv emite el însuși vreun act, dacă doar contrasemnează, dacă poate desființa actele stagiarului. Consecința practică pe care a subliniat-o este că, fără o manifestare de voință scrisă a procurorului coordonator, nici procurorul ierarhic superior nu are ce să controleze, iar inculpatul nu are ce să atace. De aici criticile pe principiul legalității din art. 1 alin. (5) din Constituție și pe dreptul la un proces echitabil din art. 21 alin. (3), citit prin art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Ministerul Public a cerut respingerea ca inadmisibilă și a mizat pe o distincție de fond. Reținerea și arestarea preventivă nu fuseseră dispuse de procurorul stagiar: arestarea a fost luată de judecătorul de drepturi și libertăți, iar stagiarul întocmise doar referatul prin care propunea măsura. A propune nu este a dispune, deci interdicția privind măsurile privative de libertate nu era încălcată, iar referatul nu este o soluție care să ceară contrasemnătură. Reprezentantul parchetului a adăugat că nesemnarea referatului de către ambii procurori nu ar fi nici motiv de nulitate, pentru că obligația de a semna nu îi revine procurorului definitiv.
Curtea a mers pe același drum, dar cu o motivare scurtă. A reținut că textul are ca finalitate reglementarea competențelor procurorilor stagiari, în acord cu principiul subordonării ierarhice din art. 132 alin. (1) din Constituție, și că legiuitorul a limitat aceste competențe tocmai din cauza experienței reduse și a consecințelor grave pe care le pot avea măsurile dispuse de un procuror. Apoi a spus că criticile nu pot fi reținute, fiind bazate exclusiv pe elemente factuale, adică pe modul concret în care a acționat procurorul stagiar în acel dosar. Argumentele țin de aplicarea legii procesual penale, iar aprecierea legalității actelor revine chiar judecătorului de cameră preliminară care a ridicat excepția.
Efectele pe care le produce
Decizia este definitivă și general obligatorie de la publicare, deci de la 10 septembrie 2026, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție. Fiind o respingere, nu scoate din vigoare nicio normă și nu modifică niciun text. Un cititor care se uită după o schimbare de lege nu va găsi niciuna: efectul deciziei este de a închide o cale, nu de a deschide alta.
Primul efect concret se produce în dosarul din Giurgiu. Judecătorul de cameră preliminară primește un răspuns care îl trimite înapoi la propria competență: legalitatea actelor din dosar se apreciază de el, nu la Curtea Constituțională. Judecarea cauzei nu s-a oprit în tot acest timp, pentru că ridicarea unei excepții nu mai suspendă procesul din 2010, dar între încheierea de sesizare și publicarea deciziei au trecut 2.142 de zile, adică aproape șase ani.
Al doilea efect privește pe oricine vrea să pună aceeași problemă. O respingere ca inadmisibilă nu consumă textul: interdicția de la art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se aplică numai prevederilor deja constatate neconstituționale. Ușa rămâne deschisă, dar o excepție nouă trebuie construită altfel, ca reproș adus normei, nu dosarului. Faptele din speță se invocă numai ca să se demonstreze legătura cu soluționarea cauzei, cerută de art. 29 alin. (1) din aceeași lege.
Al treilea efect este cel care contează pentru practică. Regula rămâne exact acolo unde era, doar că sub alt număr. Pentru procurorii stagiari în funcție azi și pentru procurorii care îi coordonează se aplică art. 45 din Legea nr. 303/2022: alin. (4) reproduce identic textul criticat, alin. (6) menține interdicția măsurilor privative sau restrictive de libertate, alin. (7) menține contrasemnarea soluțiilor. Nicăieri, nici în legea nouă, nu se spune ce formă are coordonarea.
Al patrulea efect este ceea ce nu s-a lămurit. Întrebarea care a stat la baza dosarului, dacă un referat prin care se propune arestarea preventivă înseamnă a dispune o măsură privativă de libertate, rămâne fără răspuns obligatoriu. Fiecare judecător de cameră preliminară o rezolvă în dosarul lui, iar de răspuns poate atârna nulitatea unei arestări. Tăcerea Curții nu este o confirmare a poziției Ministerului Public, oricât ar semăna soluția cu ea.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În drept nu s-a schimbat nimic. S-a schimbat însă legea din jur, de două ori, în cei aproape șase ani cât dosarul a stat la Curte, iar comparația este partea utilă a acestei decizii.
Forma din 2005 a art. 23 alin. (2), cea din republicarea Legii nr. 303/2004 în Monitorul Oficial nr. 826 din 13 septembrie 2005, spunea altceva decât textul judecat acum: procurorii stagiari puteau efectua și semna „acte procedurale”, sub coordonarea „unui procuror care se bucură de stabilitate”. Legea nr. 242/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018, a rescris alineatul în forma ajunsă la Curte, cu „acte procesuale și procedurale” și cu „procuror definitiv”, și a adăugat două alineate noi: unul care spune că procurorul stagiar emite opinie consultativă motivată și rezolvă lucrările date în sarcina sa de prim-procuror, altul care interzice judecătorilor și procurorilor stagiari să dispună măsuri privative sau restrictive de libertate. Excepția a fost ridicată la 29 octombrie 2020, deci se aplica forma din 2018.
A doua schimbare este înlocuirea legii. Publicată în Monitorul Oficial nr. 1.102 din 16 noiembrie 2022, Legea nr. 303/2022 a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare, pe 16 decembrie 2022, și a abrogat Legea nr. 303/2004 prin art. 294 alin. (5) lit. a). Vechiul art. 23 s-a mutat în art. 45, cu aceleași reguli și în aceeași ordine: alin. (4) este textul criticat, virgulă cu virgulă; alin. (5) este opinia consultativă; alin. (6) este interdicția măsurilor privative de libertate; alin. (7) este contrasemnarea soluțiilor. Durata stagiului a rămas un an, la art. 44 alin. (1).
Ce nu s-a schimbat în niciuna dintre cele două rescrieri este exact obiecția judecătorului. Legea nouă cere procurorului coordonator un singur act scris, referatul trimestrial de evaluare individuală de la art. 44 alin. (4), și acela privește însușirea cunoștințelor practice, nu un dosar anume. Contrasemnarea de la art. 45 alin. (7) acoperă doar soluțiile. Coordonarea de la alin. (4), care se întinde peste toate actele procesuale și procedurale, nu are nici formă, nici urmă scrisă, nici sancțiune.
S-a schimbat și practica Curții, în sensul că nu s-a schimbat. Prin Decizia nr. 408 din 18 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 5 februarie 2026, Curtea respinsese deja, ca inadmisibilă, o excepție care ataca art. 22 și 23 din aceeași Lege nr. 303/2004, ridicată într-un dosar al Judecătoriei Târgu Jiu, pe motivul că autorul formula criticile prin prisma interpretării și aplicării legii în speță. Decizia de acum are aceeași soluție, pe același articol, cu același argument, la 12 zile după publicarea celei anterioare.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Menține limita competenței Curții Constituționale acolo unde este: o excepție nu poate deveni o cale de atac deghizată împotriva felului în care un procuror a lucrat într-un dosar.
- Spune explicit că aprecierea legalității actelor și măsurilor din dosar revine judecătorului de cameră preliminară, deci partea primește un răspuns de la instanța care judecă, nu o amânare suplimentară.
- Este pronunțată cu unanimitate de voturi, fără opinie separată sau concurentă, deci soluția nu lasă îndoieli despre ce a vrut Curtea să spună.
- Nu blochează problema. Respingerea ca inadmisibilă nu atrage interdicția de la art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deci o excepție construită ca reproș adus normei poate ajunge din nou la Curte.
- Reafirmă, cu trimitere la art. 132 alin. (1) din Constituție, temeiul pentru care puterile procurorului stagiar sunt limitate, ceea ce este util în orice discuție despre competența funcțională.
Ce rămâne o problemă
- Problema de fond rămâne netratată și este drept în vigoare. Textul criticat se aplică astăzi ca art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, iar întrebarea ce înseamnă coordonarea nu are răspuns nici în lege, nici în jurisprudența Curții.
- Între pronunțare și publicare au trecut 205 zile, iar decizia produce efecte doar de la publicare. Nicio normă nu impune Curții un termen de publicare, deși pentru o încheiere de respingere a cererii de sesizare legea dă părții 48 de ore ca să facă recurs, iar instanței superioare 3 zile ca să îl judece.
- De la încheierea de sesizare până la pronunțare au trecut 1.937 de zile, adică 5 ani și 4 luni, iar textul judecat era deja abrogat de 1.159 de zile la data pronunțării.
- Decizia nu citează nicio decizie anterioară, nici măcar Decizia nr. 408/2025, publicată cu 12 zile înainte pe același articol și cu același argument. Cititorul nu poate vedea din text dacă are în față o practică constantă sau o soluție izolată.
- Motivarea folosește formula că criticile nu pot fi reținute, care este limbajul unei respingeri ca neîntemeiată, în timp ce dispozitivul respinge ca inadmisibil. Cele două soluții au consecințe diferite, iar amestecul lor în motivare nu ajută cititorul.
- Textul publicat nu lămurește cine a dispus reținerea inculpatului: un paragraf o atribuie procurorului stagiar, altul o descrie ca măsură luată de organul de poliție. Întregul raționament al nelegalității atârnă de acest amănunt.
Sfaturi utile
- Dacă ridicați o excepție de neconstituționalitate, scrieți ce anume din normă este neconstituțional, nu ce a greșit procurorul sau instanța în dosar. Faptele se invocă doar ca să demonstrați legătura cu soluționarea cauzei, cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Decizia de acum arată cum se pierde un demers întemeiat, pentru că a fost formulat ca reproș de aplicare.
- Pentru un inculpat, calea împotriva unui act semnat de un procuror stagiar rămâne în Codul de procedură penală: plângerea la procurorul ierarhic superior, cererile și excepțiile din camera preliminară potrivit art. 342 și următoarele, contestația de la art. 204 pentru măsurile preventive. Curtea Constituțională nu verifică legalitatea actelor din dosar.
- Verificați la dosar ce urmă scrisă a lăsat coordonarea. Legea nu cere un act de coordonare pe fiecare cauză: cere contrasemnarea soluțiilor, la art. 45 alin. (7) din Legea nr. 303/2022, și un referat trimestrial de evaluare individuală, la art. 44 alin. (4). Absența unui act de coordonare per dosar nu este, prin ea însăși, o încălcare a legii.
- Rețineți distincția pe care s-a sprijinit Ministerul Public. Procurorul stagiar nu are dreptul să dispună măsuri privative sau restrictive de libertate, potrivit art. 45 alin. (6), dar un referat prin care propune judecătorului luarea unei măsuri nu este o dispoziție. Diferența dintre a propune și a dispune poate decide dacă o arestare rămâne în picioare.
- Când lucrați cu un text abrogat, citați forma aplicabilă la data faptelor și verificați-o în Monitorul Oficial. Forma consolidată a Legii nr. 303/2004 de pe portalul legislativ este actualizată doar până la 20 mai 2016 și nu conține modificările din 2018, deci arată alt text decât cel citat de Curte, cu „procuror care se bucură de stabilitate” în loc de „procuror definitiv”.
- Nu tratați respingerea ca pe o validare a textului. Curtea nu a spus că art. 23 alin. (2) este constituțional, ci că nu examinează critica așa cum a fost formulată. Diferența contează dacă vă bazați pe această decizie într-o motivare.
Întrebări frecvente
Ce a decis Curtea Constituțională, pe scurt?
Ce înseamnă respinsă ca inadmisibilă și cu ce diferă de respinsă ca neîntemeiată?
Cine este procurorul stagiar și ce are dreptul să facă?
Dacă legea a fost abrogată în 2022, de ce s-a mai judecat excepția în 2026?
Textul criticat mai există astăzi?
Ce se întâmplă acum cu dosarul din Giurgiu?
Poate cineva să ridice din nou aceeași problemă la Curte?
De ce a durat atât de mult?
Unde găsesc textul integral al deciziei?
Analiza redacției
Granița pe care o apără Curtea este corectă în principiu. O excepție de neconstituționalitate nu poate fi o cale de atac împotriva unui procuror, iar dacă ar fi devenit una, Curtea s-ar fi transformat în instanță de control judiciar peste camera preliminară. Numai că întrebarea judecătorului din Giurgiu avea și un miez normativ, distinct de dosarul lui: legea impune o coordonare fără să spună ce este coordonarea, cum se manifestă și ce se întâmplă dacă lipsește. Acesta este un reproș clasic de claritate și previzibilitate, tipul de critică pe care Curtea o examinează în mod obișnuit pe art. 1 alin. (5) din Constituție. Motivarea nu explică de ce nu se putea despica stratul factual de cel normativ, deși tocmai despicarea aceasta era operația necesară.
Cea mai concretă observație nu se vede citind decizia, ci calculând. De la Încheierea din 29 octombrie 2020 până la pronunțare au trecut 1.937 de zile, iar de la pronunțare până la publicare încă 205, în total 2.142 de zile, aproape șase ani, pentru trei paragrafe de motivare pe fond. Pe acest interval, textul judecat a fost abrogat, iar la data pronunțării era ieșit din vigoare de 1.159 de zile. Comparația care doare este cu termenele pe care aceeași lege le impune celorlalți: potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, când instanța respinge cererea de sesizare a Curții, partea are 48 de ore ca să facă recurs, iar instanța superioară 3 zile ca să îl judece. Pentru propria procedură, legea nu prevede niciun termen, nici pentru soluționare, nici pentru publicare, iar decizia nu produce efecte decât din ziua publicării.
A doua observație vine din alăturarea acestei decizii cu una publicată cu 12 zile înainte. Prin Decizia nr. 408 din 18 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 5 februarie 2026, Curtea respinsese ca inadmisibilă o excepție care ataca art. 22 și 23 din aceeași lege, tot pe motivul că autorul critica interpretarea și aplicarea normei în speță. Motivarea de atunci se sprijinea pe jurisprudență constantă și cita Decizia nr. 838 din 27 mai 2009. Decizia nr. 132/2026 ajunge la aceeași soluție, pe același articol, cu același argument, dar în trei paragrafe și fără nicio trimitere, nici la decizia proprie de acum 12 zile, nici la altceva. Pentru un act care se publică pentru a fi general obligatoriu, absența trimiterii este o pierdere: cititorul nu poate deosebi o practică așezată de o soluție de moment.
A treia observație iese din combinarea a trei alineate ale legii în vigoare azi. Art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 cere coordonare pentru toate actele procesuale și procedurale ale stagiarului. Alin. (7) cere contrasemnătură numai pentru soluții. Alin. (6) interzice numai măsurile privative sau restrictive de libertate. Între aceste trei plase cade exact actul din dosarul de la Giurgiu: referatul prin care se propune arestarea preventivă nu este o soluție, deci nu se contrasemnează, și nu este o măsură privativă de libertate, deci nu intră sub interdicție, dar este actul cu cea mai grea consecință pe care un procuror stagiar îl poate semna. Este singurul act pentru care legea nu cere nicio urmă verificabilă a coordonării, iar asta nu se vede citind niciunul dintre cele trei alineate separat.
În fine, o notă pentru cine vrea să verifice singur. Textul citat de Curte la paragraful 13, cu „acte procesuale și procedurale” și „procuror definitiv”, nu se regăsește în forma consolidată a Legii nr. 303/2004 de pe portalul legislativ, care spune „acte procedurale” și „procuror care se bucură de stabilitate”. Nu este o greșeală a Curții: forma de pe portal este actualizată doar până la 20 mai 2016 și nu preia modificările aduse de Legea nr. 242/2018. Cine compară cele două fără să observe data actualizării ajunge la concluzia greșită că decizia citează un text inexistent.
Ce ar trebui schimbat
- Definirea coordonării în art. 45 din Legea nr. 303/2022. Un alineat care spune în ce formă se exercită, ce act o consemnează și ce se întâmplă când lipsește. Efect: judecătorul de cameră preliminară verifică o cerință obiectivă, în loc să deducă existența coordonării din contrasemnătura unei soluții care poate nici să nu existe în dosar.
- Enumerarea expresă a actelor pe care procurorul stagiar le poate întocmi în materia măsurilor preventive. Inclusiv referatul cu propunere de arestare preventivă, într-un sens sau în celălalt. Efect: dispare discuția dacă propunerea echivalează cu dispunerea unei măsuri privative de libertate, discuție de care atârnă astăzi nulitatea unei arestări.
- Un termen legal pentru publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curții Constituționale pronunțate pe excepții. Efect: intervalul de 205 zile dintre pronunțare și publicare nu ar mai fi posibil, iar momentul de la care decizia devine general obligatorie ar fi previzibil pentru instanțele care judecă între timp dosarul din care a venit întrebarea.
- Citarea obligatorie a propriului precedent atunci când soluția și argumentul se repetă pe același text. Efect: cititorul și instanța văd că au în față o practică constantă, iar autorii de excepții nu reiau un demers deja închis pe același motiv.
- Marcarea vizibilă, pe portalul legislativ, a datei până la care este actualizată forma consolidată a unui act abrogat. Efect: cine caută textul aplicabil în 2020 nu mai ajunge la forma din 2016, care are alt conținut și nu cuprinde interdicția introdusă în 2018.
- Separarea, în motivare, a criticii de aplicare de critica de claritate a normei. Când o excepție amestecă ambele, Curtea ar trebui să spună ce a examinat și ce nu. Efect: autorul unei excepții cu miez normativ află ce trebuie reformulat, iar problema de fond nu se pierde pentru al doilea an la rând.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 768 din 10 septembrie 2026 16 pagini PDF, 114 KB actul începe la pagina 9
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia Curții Constituționale nr. 132 din 17 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
EMITENT: Curtea Constituțională
Publicat în: M. Of. nr. 768 din 10 septembrie 2026
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 132 din 17 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Valentina Bărbățeanu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Giurgiu — Secția penală în Dosarul nr. 13.174/236/2020/a1 și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.952D/2020.
2. La apelul nominal se constată lipsa părții. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât textul de lege criticat nu are legătură cu fondul cauzei în cursul soluționării căreia aceasta a fost invocată. În acest sens, precizează că excepția a fost ridicată de judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, mai exact cu ocazia verificării, după trimiterea în judecată, a rechizitoriului emis de parchet. Este adevărat că, potrivit art. 348 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară se pronunță și asupra măsurilor preventive.
Însă, în cauză, potrivit art. 202 alin. (4) lit. d) și e) din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive s-a luat față de inculpat în faza de urmărire penală de judecătorul de drepturi și libertăți. Contestația se soluționează de un judecător de drepturi și libertăți de la o instanță superioară. Încheierea pe care judecătorul, autor al excepției, o apreciază în cameră preliminară ca fiind nelegală s-a pronunțat de către judecătorul de drepturi și libertăți în cadrul procedurii de control judiciar prevăzută la art. 204 din Codul de procedură penală. Or, procurorul, dacă apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întocmește doar un referat, care conține o propunere ca judecătorul să ia măsura preventivă arătată în referat, cu indicarea temeiului legal. Referatul întocmit de un procuror stagiar poate avea legalitatea și consistența unui act, fără a fi contrasemnat de procurorul definitiv, care îi controlează activitatea judiciară. Arată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 23 alin. (22) din Legea nr. 303/2004 care interzic procurorului stagiar să dispună măsuri privative sau restrictive de libertate, întrucât în cauză procurorul stagiar nu a dispus nicio astfel de măsură, ci a făcut o propunere pentru ca o astfel de măsură să fie dispusă de instanță. De altfel, art. 23 alin. (3) din același act normativ stabilește care sunt soluțiile care pot fi dispuse de către procurorii stagiari și care dintre acestea trebuie contrasemnate de procurorii definitivi, aceștia din urmă devenind, astfel, alături de procurorii stagiari, emitenți ai respectivelor acte procedurale.
Așadar, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, criticat în prezenta cauză, procurorii stagiari au doar dreptul să pună concluzii în fața instanței, să efectueze și să semneze acte de procedură sub coordonarea procurorului definitiv. Or, în cauza de față, procurorul stagiar doar a întocmit un referat și nu a dispus o soluție. De altfel, faptul că acest referat de arestare preventivă nu a fost semnat de ambii procurori nici nu constituie, pe fond, un motiv de nulitate, întrucât obligația semnării sale nu incumbă și procurorului definitiv.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 29 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 13.174/236/2020/a1, Judecătoria Giurgiu — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, într-o cauză în care a fost contestată legalitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane, respectiv a ordonanței de confirmare a efectuării în continuare a urmăririi penale și s-a constatat nelegalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului, ca urmare a faptului că procurorul stagiar nu avea dreptul să dispună măsura preventivă a reținerii inculpatului și nu era competent funcțional să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, judecătorul de cameră preliminară care a ridicat, din oficiu, excepția face referire la principiul legalității, care este specific activității procurorilor, susținând că legea care limitează competența procurorului stagiar este neclară și lipsită de previzibilitate. În acest sens, arată că, în cauză, supravegherea activității organelor de cercetare penală a fost realizată de un procuror stagiar care are competență funcțională limitată și care nu se bucură de independență în luarea măsurilor și în soluționarea cauzelor, întrucât se află sub coordonarea unui procuror definitiv, care contrasemnează soluțiile procurorului stagiar, fără ca legea să precizeze însă modalitatea în care se exercită în concret această coordonare, respectiv dacă procurorul definitiv emite vreun anumit act procedural, dacă doar contrasemnează actele procesuale/procedurale ale procurorului stagiar sau dacă are posibilitatea infirmării acestor acte, ceea ce ar fi, de fapt, un atribut exclusiv al procurorului ierarhic superior.
6. În cauza de față, judecătorul de cameră preliminară autor al excepției reține că procurorul stagiar a exercitat activitatea de supraveghere a urmăririi penale realizată de organele de cercetare penală, însă în mod limitat, doar cu privire la actele de cercetare și urmărire penală efectuate anterior luării măsurii reținerii față de suspect. Ulterior acestui moment, procurorul stagiar nu a efectuat, în mod concret, o activitate de supraveghere a urmăririi penale și nu a exercitat funcția judiciară de urmărire penală, potrivit competențelor.
7. Se mai susține că se ridică serioase semne de întrebare cu privire la modalitatea în care suspectul putea face plângere împotriva măsurii reținerii luate de organul de poliție, respectiv la cea în care procurorul stagiar putea soluționa plângerea, dată fiind limitarea de competență instituită prin art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
8. Se arată că, în cauză, procurorul stagiar a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive prin care a sesizat instanța de judecată, în care a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală. Astfel, procurorul stagiar a făcut o apreciere asupra unei măsuri preventive, pe care legiuitorul a exclus-o din sfera competenței sale în mod expres, prin prevederile art. 23 alin. (22) din Legea nr. 303/2004. De asemenea, prin întocmirea referatului, procurorul stagiar a constatat că actele efectuate de organele de cercetare penală sunt legale, că probele din care rezultă suspiciunea rezonabilă sunt legal administrate, respectiv că măsura arestării preventive este necesară și proporțională, fiind inclusă aici și ordonanța de luare a măsurii reținerii, pe care nu avea competența funcțională să o verifice.
9. Toate acestea, în condițiile în care legea nu prevede în mod concret care sunt modalitățile în care procurorul definitiv realizează coordonarea în ceea ce privește ordonanța de confirmare a efectuării în continuare a urmăririi penale și a celei de punere în mișcare a acțiunii penale. Or, fără o manifestare de voință materializată în scris din partea procurorului coordonator, procurorul ierarhic superior se vede lipsit de atributul controlului ierarhic. În plus, actele de coordonare nu pot fi atacate cu plângere, de către inculpat, persoana vătămată ori celelalte părți ale procesului penale, la procurorul ierarhic superior sau chiar la instanța de judecată, cum este și cazul de față. Această modalitate de reglementare nu poate să asigure dreptul la un proces echitabil al inculpatului, în așa fel încât privarea de libertate să fie în conformitate cu legea.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu următorul conținut normativ: „(2) Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanță, să efectueze și să semneze acte procesuale și procedurale, sub coordonarea unui procuror definitiv.”
14. Legea nr. 303/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, dar textul de lege criticat poate forma obiect al controlului de constituționalitate, fiind aplicabil în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Giurgiu — Secția penală, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, cu referire la sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sintagmă care este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.
15. În opinia instanței autoare a excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și în art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, astfel cum este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au ca finalitate reglementarea competențelor procurorilor stagiari, în acord cu arhitectura instituțională a Ministerului Public, în cadrul căruia este definitorie aplicarea principiului constituțional al subordonării ierarhice, consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.
17. În considerarea rolului specific al procurorului în cursul instrucției penale și a consecințelor deosebit de grave pe care măsurile dispuse de acesta le pot avea asupra persoanei cu privire la care există suspiciuni că ar fi săvârșit o infracțiune, fiind investigată ca atare, legiuitorul a apreciat oportun să statueze că procurorii stagiari, care, prin ipoteză, au o experiență profesională redusă, au dreptul să pună concluzii în instanță, să efectueze și să semneze acte procesuale și procedurale, însă doar sub coordonarea unui procuror definitiv. Potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, soluțiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.
18. În ceea ce privește criticile formulate în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea apreciază că nu pot fi reținute, fiind bazate exclusiv pe elemente factuale, privitoare la modalitatea concretă în care a acționat procurorul stagiar în cauza pe care o avea de soluționat judecătorul de cameră preliminară care a invocat neconstituționalitatea prevederilor de lege supuse controlului de constituționalitate.
Acesta detaliază, în motivarea excepției, situația din speță, prezentând succesiunea de acte și activități realizate de organele de cercetare penală și de procurorul stagiar. Or, argumentele expuse în motivarea excepției țin de aplicarea propriu-zisă a legii procesual penale în cauza concretă, demers ce excedează competenței Curții Constituționale, care se poate pronunța exclusiv asupra concordanței dintre prevederi legale și dispoziții sau principii cuprinse în Legea fundamentală.
Aprecierea cu privire la legalitatea actelor și măsurilor dispuse în cauză revine însuși judecătorului de cameră preliminară care a invocat excepția de neconstituționalitate, susținerile din motivarea acesteia neconstituind veritabile critici de neconstituționalitate, ci considerații privitoare la aplicarea concretă a normelor procedurale în cauza care i-a fost dedusă analizei.
19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Giurgiu — Secția penală în Dosarul nr. 13.174/236/2020/a1.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu — Secția penală — Judecătorul de cameră preliminară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 17 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.