Pe scurt
- Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, excepția prin care Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind cerea să se constate că este neconstituțională regula care încheie automat contractul de muncă al salariatului ieșit la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard. Art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii rămâne în vigoare, neschimbat.
- Pe celelalte două texte atacate, art. 106 alin. (4) și art. 1302 din Legea nr. 263/2010, excepția a fost respinsă ca inadmisibilă. Întrebarea dacă respectiva casă de pensii avea dreptul să îi comunice angajatorului decizia de pensionare, fără consimțământul salariatului, rămâne o chestiune de interpretare pentru instanțele de drept comun, nu una de constituționalitate.
- Decizia a fost pronunțată la 26 februarie 2026 și publicată la 3 septembrie 2026, la 189 de zile distanță. De la data publicării este definitivă și obligatorie pentru toate instanțele.
Publicat: M. Of. nr. 747 din 3 septembrie 2026
Intră în vigoare: 3 septembrie 2026, data publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, invocat de Curte chiar în temeiul deciziei
Un sindicat din energie a cerut Curții Constituționale să desființeze regula care încheie automat contractul de muncă al omului ieșit la pensie mai devreme pentru că a lucrat în condiții grele. Curtea a refuzat. Decizia nr. 182 din 26 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 747 din 3 septembrie 2026, constată că art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este constituțional. Tot în ședința din 26 februarie 2026, Curtea a pronunțat și decizia prin care a refuzat să se pronunțe asupra sporului de specialist de clasă al polițiștilor, publicată cu trei zile mai devreme, la 31 august 2026.
Textul aflat în discuție are, în forma actuală, trei teze. Prima închide contractul „la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”. A doua îl închide „la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare”. A treia privește invaliditatea de gradul I sau II. Sindicatul a atacat a doua teză, ultima ipoteză: cea a oamenilor cărora legea le scade vârsta de pensionare pentru că au lucrat în condiții deosebite sau speciale.
Excepția a fost ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din București în Dosarul nr. 22.363/3/2021 al Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, într-o cauză având ca obiect contestarea unei decizii de concediere. Tribunalul a sesizat Curtea prin Încheierea din 2 mai 2022. Dosarul a stat pe rolul Curții Constituționale sub numărul 1.839D/2022 și a fost judecat de un complet de șapte judecători, prezidat de Elena-Simina Tănăsescu.
Argumentul sindicatului avea două brațe. Primul ținea de datele personale: casa de pensii a transmis angajatorului informația despre pensionarea salariaților, fără consimțământul lor și fără să îi informeze în prealabil, iar angajatorul a folosit acea informație pentru a constata încetarea de drept a contractelor. Sindicatul a invocat art. 26 din Constituție, Regulamentul (UE) 2016/679 și hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-201/14. Al doilea braț ținea de egalitate: cine iese la pensie la vârsta standard are, în anumite situații, posibilitatea de a continua raportul de muncă, în timp ce cine iese mai devreme, tocmai pentru că a muncit în condiții grele, nu o are.
Pe capătul de discriminare, Curtea a răspuns prin trimitere la propria jurisprudență. La paragraful 30 a reluat Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 321 din 18 aprilie 2023, unde reținuse că art. 56 alin. (1) lit. c) nu creează o discriminare pe criteriu de vârstă. La paragraful 31 a adăugat un argument propriu: textul „nici măcar nu tratează diferențiat cele două categorii de pensionari, de vreme ce textul prevede încetarea de drept a contractului de muncă în cazul ambelor categorii”. Iar la paragrafele 32 și următoarele a reluat Decizia nr. 840 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 22 martie 2019: reducerea vârstei de pensionare este o măsură compensatorie pentru cei care au lucrat în condiții solicitante, iar în teza a doua încetarea contractului nu se produce automat, ci ca urmare a opțiunii asiguratului însuși de a-și deschide dreptul la pensie. Cine cere pensia, spune Curtea, nu poate cere în același timp continuarea contractului, pentru că cele două se contrazic.
Pe dreptul la muncă, Curtea a mers mai departe decât în deciziile anterioare. La paragrafele 39 și 40 a reținut că dreptul la muncă din art. 41 din Constituție nu obligă statul să permită cumulul pensiei publice cu salariul, pentru că pensia este o prestație socială asupra căreia statul are o marjă de apreciere considerabilă, iar contribuțiile plătite nu sunt un depozit la termen și nu dau naștere unui drept de creanță asupra statului. La paragraful 41 a arătat însă și portița: pensia se obține la cerere, potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, deci nimeni nu este obligat să o ceară, iar cine nu o cere nu ajunge sub interdicția cumulului. Tot acolo, Curtea precizează că textul criticat nu împiedică în niciun fel cumulul salariului cu o pensie facultativă.
Pe capătul privind datele personale, Curtea nu a intrat în fond. La paragraful 45 a constatat că art. 1302 din Legea nr. 263/2010 „nu face nicio referire” la posibilitatea sau la interdicția casei de pensii de a comunica angajatorului decizia de pensionare, deci critica vizează în realitate modul în care textul e aplicat, nu textul însuși. La paragraful 46 a spus același lucru despre art. 106 alin. (4): acesta prevede comunicarea deciziei către pensionar, procedură inevitabilă și favorabilă, iar a-i cere Curții să stabilească dacă e interzisă și comunicarea către angajator ar însemna ca instanța constituțională să se substituie puterii judecătorești. Ambele au fost respinse ca inadmisibile.
Un detaliu care contează pentru cine citește decizia în 2026: Legea nr. 263/2010 nu mai există. A fost abrogată prin art. 168 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023, cu efect de la 1 septembrie 2024. Curtea a analizat totuși cele două texte, invocând la paragraful 28 Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011: sunt supuse controlului și dispozițiile ale căror efecte juridice continuă să se producă după ieșirea din vigoare.
Efectele pe care le produce
Prima consecință este că legea rămâne exact cum era. O decizie de respingere nu abrogă și nu suspendă nimic. Art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se aplică mai departe în forma dată de Legea nr. 93/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 354 din 8 mai 2019, iar contractul individual de muncă al salariatului care obține pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard încetează de drept la data comunicării deciziei de pensie.
A doua consecință privește dosarul concret. Decizia se comunică Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care poate relua judecata contestației împotriva deciziei de concediere. Excepția fiind respinsă, instanța va aplica textele așa cum sunt.
A treia consecință este cea care contează pentru orice angajat aflat în aceeași situație. De la 3 septembrie 2026 există o a treia decizie a Curții pe același text, după cele din 2018 și 2022, toate în același sens. O acțiune care ar susține că încetarea de drept la pensionarea cu vârstă redusă este ea însăși neconstituțională pornește practic fără șanse. Ce rămâne posibil este contestarea modului concret în care angajatorul a constatat încetarea: data comunicării, dovada comunicării, respectarea procedurii.
A patra consecință privește angajatorii. Procedura din art. 56 alin. (2) din Codul muncii se aplică fără rezerve: constatarea încetării de drept se face în scris, prin decizie a angajatorului, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea cazului, și se comunică salariatului tot în 5 zile lucrătoare. Nimeni nu mai poate susține că temeiul acestei constatări ar fi neconstituțional.
A cincea consecință este că problema datelor personale rămâne deschisă, dar mutată. Curtea a arătat explicit, la paragraful 45, ce ar fi trebuit depus la dosar ca ea să poată examina interpretarea judiciară a textelor: fie o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificare a practicii, fie decizii care să dovedească o practică judiciară constantă. Cine vrea să reia lupta știe acum ce îi lipsește.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În textul Codului muncii, nimic. Aceasta este partea cel mai des înțeleasă greșit când Curtea Constituțională ajunge în titluri. O excepție respinsă lasă legea neatinsă și nu obligă Parlamentul la nimic.
S-a schimbat densitatea jurisprudenței. În decembrie 2018, când Curtea a pronunțat Decizia nr. 840, exista un singur precedent pe încetarea de drept la pensionare. În decembrie 2022 s-a adăugat Decizia nr. 670. Acum sunt trei, iar a treia acoperă exact ipoteza pensionării cu vârstă redusă, adică situația în care argumentul echivalenței cu ceilalți salariați părea cel mai puternic, pentru că reducerea vârstei este un beneficiu acordat tocmai pentru muncă grea.
S-a schimbat, în schimb, tot cadrul legal din jurul dosarului, iar decizia nu îl reflectă. Între încheierea de sesizare din 2 mai 2022 și pronunțarea din 26 februarie 2026 au intervenit două modificări majore. Legea nr. 76 din 4 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 333 din 5 aprilie 2022, a adăugat la Legea nr. 263/2010 un art. 106 alin. (5) care obligă casa de pensii să îi comunice angajatorului o informare despre emiterea deciziei de pensionare. Apoi Legea nr. 360/2023 a înlocuit integral, de la 1 septembrie 2024, legea pensiilor, iar art. 93 alin. (7) din noua lege păstrează și extinde această obligație. Cu alte cuvinte, întrebarea de la care a pornit tot dosarul, dacă respectiva casă de pensii avea voie să îi spună angajatorului că salariatul s-a pensionat, are astăzi un răspuns scris în lege. Decizia nu îl menționează. Aplicarea indicelui de corecție a mai ajuns o dată la Curte în septembrie 2026, de data aceasta pentru cazul în care indicele diferă de la un an de pensionare la altul.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Închide un dosar care aștepta de aproape patru ani și jumătate. De la încheierea de sesizare, 2 mai 2022, până la pronunțare au trecut 1.396 de zile. Instanța de fond poate merge mai departe.
- Confirmă că nimeni nu e obligat să ceară pensia. Paragraful 41 spune limpede, trimițând la art. 103 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, că pensia se obține la cerere. Cine vrea să lucreze mai departe poate amâna cererea, iar contractul nu încetează.
- Lămurește că pensia facultativă nu este afectată. Tot paragraful 41 precizează că textul criticat nu interzice, nici expres, nici implicit, cumulul salariului cu o pensie din Pilonul III.
- Indică drumul procedural rămas. Paragraful 45 spune exact ce ar fi trebuit depus la dosar pentru ca instanța constituțională să poată cenzura interpretarea judiciară a textelor. E o îndrumare utilă, nu o ușă închisă.
- Unanimitate, fără opinii separate. Cei șapte judecători care au format completul au votat la fel, ceea ce face improbabilă o schimbare de jurisprudență în anii următori.
Ce rămâne o problemă
- Întrebarea centrală rămâne fără răspuns. Sindicatul a arătat, la paragrafele 10 și 11, că nicio normă nu obliga pe cineva să îi comunice angajatorului decizia de pensie, deși contractul încetează tocmai „la data comunicării deciziei”. Curtea nu răspunde acestei critici de calitate a legii, deși art. 1 alin. (5) din Constituție figurează la paragraful 29 printre temeiurile invocate.
- Publicarea a durat 189 de zile. Cele două decizii pe care se sprijină au fost publicate în 99, respectiv 124 de zile de la pronunțare. Pe tot acest interval, instanțele care judecau cauze identice au avut soluția, dar nu și considerentele.
- Afirmația de la paragraful 31 este discutabilă. Curtea spune că textul „nici măcar nu tratează diferențiat cele două categorii”, însă chiar prima teză a lit. c) conține o opțiune de continuare a contractului, iar aceasta este disponibilă doar în ipoteza vârstei standard.
- Judecă un cadru legal care nu mai există. Cele două texte declarate inadmisibile fac parte dintr-o lege abrogată la 1 septembrie 2024, cu un an și aproape șase luni înainte de pronunțare. Decizia nu spune ce se întâmplă cu aceeași problemă sub Legea nr. 360/2023.
Sfaturi utile
- Dacă vreți să continuați să lucrați, nu depuneți cererea de pensie. Curtea spune la paragraful 41 că pensia se acordă la cerere și că nimeni nu e obligat să o formuleze. Cât timp nu există cerere, nu există decizie de pensie, deci nu există nici temei de încetare de drept pe această ipoteză. Este singura pârghie reală pe care decizia o confirmă.
- Rețineți că data care contează este data comunicării deciziei de pensie, nu data emiterii ei. Diferența poate fi de zile bune, iar de ea depind ultima zi de salariu, calculul concediului neefectuat și termenul în care puteți contesta decizia angajatorului.
- Cereți angajatorului decizia scrisă de constatare a încetării de drept. Art. 56 alin. (2) din Codul muncii îi impune să o emită în 5 zile lucrătoare de la intervenirea cazului și să v-o comunice tot în 5 zile lucrătoare. Fără acel document nu aveți ce contesta și nu puteți verifica data pe care a reținut-o.
- Contestați interpretarea, nu constituționalitatea. După această decizie, un litigiu construit pe neconstituționalitatea art. 56 alin. (1) lit. c) nu mai are obiect. Rămân utile criticile pe fapte: cine a comunicat, ce a comunicat, la ce dată, cu ce dovadă.
- Dacă v-ați pensionat după 1 septembrie 2024, citiți legea nouă, nu pe cea din decizie. Se aplică Legea nr. 360/2023, unde art. 93 alin. (6) prevede comunicarea deciziei către titular în 10 zile de la emitere, iar art. 93 alin. (7) obligă casa de pensii să îi transmită angajatorului o informare care cuprinde numele, codul numeric personal, tipul deciziei și data emiterii.
- Pentru partea de date personale, adresa corectă este autoritatea de supraveghere. Plângerea privind modul în care au fost transmise sau folosite datele se depune la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în paralel cu litigiul de muncă. Curtea Constituțională a spus explicit că nu ea rezolvă asemenea chestiuni.
- Verificați dacă intrați efectiv în ipoteza vârstei reduse. Regula discutată aici privește pensia pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard. Pensia la vârsta standard, pensia anticipată și pensia anticipată parțială au fiecare propria ipoteză în același text, cu efecte diferite asupra momentului încetării.
Întrebări frecvente
Ce a decis, concret, Curtea Constituțională?
Pe cine afectează decizia?
Mai pot lucra după ce ies la pensie mai devreme?
De ce nu am, ca alții, dreptul de a continua contractul?
Este legal ca respectiva casă de pensii să îi spună angajatorului că m-am pensionat?
De ce a fost respinsă ca inadmisibilă partea privind datele personale?
Textele din Legea nr. 263/2010 mai sunt în vigoare?
Art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii mai este în vigoare?
De la ce dată produce efecte decizia?
Ce se întâmplă acum cu dosarul de la Tribunalul București?
Ce înseamnă că decizia e „definitivă și general obligatorie”?
Analiza redacției
Soluția este previzibilă și, pe capătul de discriminare, bine construită. Curtea nu inventează nimic: preia Decizia nr. 840 din 13 decembrie 2018 și Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2022, adaugă la paragrafele 39 și 40 un argument propriu, destul de dur, despre marja statului asupra prestațiilor sociale, și închide dosarul cu unanimitate. Problema nu este ce spune, ci ce nu se uită să verifice și cât a durat până a spus-o.
Începem cu calendarul, pentru că cifrele sunt verificabile. Între pronunțare, 26 februarie 2026, și publicare, 3 septembrie 2026, au trecut 189 de zile. Cele două decizii pe care această soluție se sprijină integral au avut nevoie de 99 de zile, respectiv 124 de zile, de la pronunțare până la publicare. Aceeași instanță, aceeași materie, un interval de aproape două ori mai lung. Numărat de la încheierea de sesizare, 2 mai 2022, ies 1.585 de zile până la publicare, adică patru ani și patru luni în care o regulă care decide dacă un om își mai are sau nu locul de muncă a stat cu un semn de întrebare pe ea. Comparația care doare cel mai tare este cu decizia vecină: Decizia nr. 183/2026, pronunțată în aceeași ședință din 26 februarie 2026, a fost publicată la 31 august 2026, cu trei zile mai devreme. Deci nu ședința a întârziat, ci redactarea acestei motivări.
A doua observație nu se vede citind decizia de la cap la coadă și este, în opinia noastră, cea mai gravă. Sindicatul a construit tot dosarul pe premisa că nicio normă nu îi permitea casei de pensii să îi comunice angajatorului decizia de pensionare. La data concedierilor, în 2021, premisa era corectă. Numai că Legea nr. 76 din 4 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 333 din 5 aprilie 2022, a introdus în Legea nr. 263/2010 un art. 106 alin. (5) care spune exact contrariul: „casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare”. Textul a intrat în vigoare la 8 aprilie 2022, cu 24 de zile înainte ca Tribunalul București să sesizeze Curtea. Sindicatul a atacat alineatul (4) al art. 106, Curtea a examinat alineatul (4), iar alineatul (5), adică singurul text care conținea răspunsul, nu apare nicăieri în cele 47 de paragrafe ale deciziei. Rezultatul este că, în 2026, instanța constituțională declară inadmisibilă, ca „simplă chestiune de interpretare”, o problemă pe care legiuitorul o rezolvase expres cu patru ani înainte, în chiar articolul pus în discuție.
A treia observație iese din compararea celor două legi ale pensiilor și arată în ce direcție a mers de fapt lucrul de care se plângea sindicatul. Art. 1302 din Legea nr. 263/2010, introdus prin Legea nr. 177/2018, întemeia prelucrarea datelor pe consimțământul „expres și neechivoc” dat prin depunerea cererii. Succesorul lui, art. 164 din Legea nr. 360/2023, renunță complet la consimțământ: persoana „este informată” despre prelucrare, iar temeiul devine obligația legală a operatorului și sarcina de interes public. În paralel, art. 93 alin. (6) din legea nouă dublează termenul de comunicare a deciziei către titular, de la 5 la 10 zile, iar art. 93 alin. (7) adaugă la informarea trimisă angajatorului un element pe care art. 106 alin. (5) nu îl conținea: codul numeric personal. Pe scurt, cât timp dosarul a stat pe rol, transmiterea datelor către angajator a fost confirmată prin lege, i s-a schimbat temeiul din consimțământ în obligație legală și s-a îmbogățit cu un identificator în plus. Decizia nu spune niciun cuvânt despre toate acestea.
A patra observație privește un pasaj care, citit atent, nu se susține. La paragraful 31, Curtea afirmă că art. 56 alin. (1) lit. c) „nici măcar nu tratează diferențiat cele două categorii de pensionari”. Chiar prima teză a aceleiași litere prevede, „cu caracter excepțional”, dreptul salariatei de a opta în scris pentru continuarea contractului până la 65 de ani, iar art. 56 alin. (3) interzice angajatorului să îngrădească acest drept. La rândul lui, art. 56 alin. (4) permite menținerea în funcție maximum 3 ani peste vârsta standard, cu acordul angajatorului. Ambele opțiuni sunt legate de momentul îndeplinirii condițiilor de vârstă standard, deci niciuna nu este accesibilă celui care iese mai devreme cu vârstă redusă. Diferența de tratament pe care Curtea o neagă există, scrisă în același articol. Poate fi justificată, cum de altfel Curtea și argumentează în restul deciziei, dar nu poate fi negată.
În fine, o observație de igienă a textului. La paragraful 27, Curtea reproduce integral lit. c), inclusiv ipoteza pensiei de invaliditate de gradul III. Acea ipoteză a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 5 februarie 2018, iar Parlamentul a rescris textul în 2019 păstrând-o. Dispozitivul de acum constată constituționalitatea „dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c)”, fără nicio distincție, salvat doar de formula „în raport cu criticile formulate”. Un cititor grăbit poate rămâne cu impresia că întreaga literă c) a trecut testul, ceea ce nu este cazul.
Ce ar trebui schimbat
- Legarea încetării de drept de informarea primită de angajator, nu de o „comunicare” fără destinatar precizat. Efectul practic: data încetării ar fi verificabilă dintr-un document care există la dosarul de personal, în loc să fie dedusă dintr-o comunicare făcută salariatului, pe care angajatorul nu o vede. Dispare exact ambiguitatea care a generat acest litigiu.
- Alinierea celor două termene care nu se potrivesc. Casa de pensii are 10 zile de la emitere ca să informeze angajatorul, potrivit art. 93 alin. (6) și (7) din Legea nr. 360/2023, iar angajatorul are 5 zile lucrătoare de la intervenirea cazului ca să constate încetarea, potrivit art. 56 alin. (2) din Codul muncii. Efectul practic: un angajator poate fi în întârziere legală pentru un fapt despre care a aflat după ce propriul termen începuse să curgă. Termenul lui ar trebui să curgă de la primirea informării.
- Extinderea opțiunii din art. 56 alin. (4) din Codul muncii și la pensionarea cu vârstă redusă. Efectul practic: cine a muncit în condiții deosebite ar putea alege, cu acordul angajatorului, între a pleca și a rămâne, exact ca oricare alt salariat care ajunge la vârsta standard. Ar dispărea și critica de inegalitate care a produs acest dosar, fără costuri bugetare, pentru că plata pensiei rămâne condiționată de regulile cumulului.
- Curățarea art. 56 alin. (1) lit. c) de ipoteza declarată neconstituțională în 2017. Efectul practic: textul publicat ar spune ce este în vigoare. Astăzi, un angajator care citește Codul muncii găsește acolo o regulă pe care Curtea a desființat-o de două ori, iar riscul de a o aplica este al lui.
- Un termen maxim între pronunțare și publicare pentru deciziile pe excepții de neconstituționalitate. Efectul practic: instanțele care judecă litigii identice nu ar mai lucra 189 de zile cu o soluție cunoscută din comunicatul de presă și cu considerente indisponibile. Un prag de 60 de zile ar fi suficient de larg pentru redactare și suficient de strâns cât să conteze.
- O verificare obligatorie, la momentul redactării, a stării textelor care formează obiectul excepției și a celor invocate în motivare. Efectul practic: o decizie nu ar mai declara inadmisibilă, ca problemă de interpretare, o chestiune tranșată de legiuitor în timpul procesului. O notă de două fraze în considerente ar fi transformat această decizie dintr-una care ocolește întrebarea în una care o închide.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 747 din 3 septembrie 2026 8 pagini PDF, 85 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA nr. 182 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, precum și ale art. 106 alin. (4) și ale art. 1302 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: M. Of. nr. 747 din 3 septembrie 2026
D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 182 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, precum și ale art. 106 alin. (4) și ale art. 1302 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Cosmin-Marian Văduva — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, precum și ale art. 106 alin. (4) și ale art. 1302 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din București în Dosarul nr. 22.363/3/2021 al Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.839D/2022.
2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, doamna avocat Constantin Camelia din Baroul București cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Doamna avocat depune la dosar jurisprudență relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat care, în esență, reiterează in extenso susținerile din cuprinsul excepției, așa cum a fost ridicată.
5. Reprezentantul Ministerului Public susține respingerea, ca neîntemeiată, a excepției, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 670 din 15 decembrie 2022.
6. Având cuvântul în replică, doamna avocat arată că, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene le conferă părților libertatea de a negocia. Din această perspectivă, opțiunea legiuitorului de a limita această libertate este nelegală, cu atât mai mult cu cât, treptat, și-a schimbat perspectiva, dar numai cu privire la anumite categorii. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
7. Prin Încheierea din 2 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. 22.363/3/2021, Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, precum și ale art. 106 alin. (4) și ale art. 1302 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva deciziei de concediere.
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile criticate sunt neconstituționale (i) în măsura în care acestea conferă dreptul autorității publice (casa de pensii) de a comunica către angajator datele cu caracter personal ale pensionarului, respectiv datele privind ieșirea sa la pensie, în lipsa consimțământului său ori a informării prealabile, iar în urma respectivei comunicări persoana vizată suportă un prejudiciu, respectiv încetarea contractului de muncă, precum și (ii) în măsura în care îi permit angajatorului să constate încetarea de drept a contractului de muncă prin prelucrarea datelor cu caracter personal ale salariatului (cele privind ieșirea la pensie), fără ca aceste date să fi fost destinate inițial angajatorului și în condițiile în care au fost transmise de autoritate fără informarea prealabilă a persoanei vizate și au fost prelucrate de angajator tot fără informarea prealabilă a salariatului.
9. Art. 56 din Codul muncii stabilește un tratament diferențiat, pe motiv de vârstă, cu privire la contractele individuale de muncă, în sensul că acestea încetează de drept pentru salariatul pensionat pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei de pensionare, în condițiile în care dreptul intern permite cumulul pensiei cu salariul, iar pentru această categorie nu se reglementează posibilitatea continuării raportului de muncă cu acordul angajatorului, așa cum se stipulează pentru salariații pensionați pentru limită de vârstă, fără reducerea vârstei de pensionare.
10. În legislația care reglementează activitatea casei de pensii nu există nicio prevedere care să îi permită acesteia comunicarea deciziilor de pensii angajatorului, acestea fiind comunicate direct persoanei vizate. De asemenea, nu există nicio reglementare prin care salariatul devenit pensionar să fie obligat să comunice angajatorului decizia de pensie, pentru a putea fi incidente prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, care vorbesc despre „data comunicării deciziei”.
11. În acest context, se naște întrebarea legitimă referitoare la cine este cel care comunică decizia, astfel încât să opereze încetarea de drept. Acest mod de redactare lasă persoanele vizate fără posibilitatea de a-și adapta conduita în mod previzibil. În plus, se pune problema respectării principiului protecției datelor cu caracter personal, garantat de art. 26 din Constituție, atât timp cât salariatul a depus cererea cu datele sale la autoritatea publică (casa de pensii), iar aceasta nu i-a cerut consimțământul și nici nu l-a informat în prealabil despre posibilitatea transmiterii datelor sale personale către un terț (angajatorul), neexistând nici vreo prevedere legală care să îi confere dreptul transmiterii. Se încalcă, astfel, standardele de calitate a legii.
12. Sunt redate, în continuare, art. 4, 6 și art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
13. Potrivit dreptului intern, casele de pensii nu au dreptul și nici obligația să comunice deciziile de pensionare sau orice informații legate de statutul de pensionar către angajator. Comunicarea se face exclusiv către persoana care a depus cererea de pensionare în vederea pensionării. Nu există nicio altă prevedere în dreptul intern care să dea posibilitatea angajatorului să obțină direct de la autoritățile publice, în speță casele de pensii, informații care conțin date cu caracter personal despre persoanele vizate, fără consimțământul acestora.
14. Este evident că scopul pentru care au fost colectate datele personale de către casele de pensii este strict reglementat de Legea nr. 263/2010, respectiv de a procesa dosarul fiecărei persoane care depune o cerere de pensionare, aceasta dându-și expres consimțământul, în temeiul art. 1302 din Legea nr. 263/2010, de a-i fi prelucrate datele doar în scopul stabilirii și plății drepturilor cuvenite de această lege.
15. Nu există nicio mențiune legală cu privire la posibilitatea pe care ar avea-o casele de pensii de a comunica datele privind pensionarea unei persoane către vreun angajator. Doar în situațiile reglementării stricte printr-o hotărâre a Guvernului, care nu a fost vreodată adoptată, casele pe pensii ar putea face schimburi de date doar cu alte autorități ale statului, potrivit art. 15 din Legea nr. 263/2010.
16. Situația este cu atât mai gravă cu cât transmiterea acestor date personale a determinat încetarea automată a contractelor de muncă ale persoanelor în cauză.
17. Modalitatea în care au fost transmise informațiile privind statutul de pensionar al reclamanților, de la autoritatea publică către un terț, angajatorul în speță, și, ulterior, prelucrarea de către acesta a datelor, cu consecința încetării de drept a contractelor de muncă, fără consimțământul și fără informarea persoanelor vizate în niciuna din cele două operațiuni, încalcă drepturile acestora la viață privată, potrivit art. 26 din Constituție, Regulamentul (UE) 2016/679 interzicând o astfel de prelucrare, fără conferirea garanțiilor stabilite prin articolele sus-menționate.
18. Se invocă, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-201/14, potrivit căreia art. 10, 11 și 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.
19. Instituirea regulii încetării de drept/automate a contractului de muncă pentru cei care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare este discriminatorie, contrară art. 53 din Constituție, în condițiile în care dreptul intern permite cumulul pensiei cu salariul și nu este reglementat un drept corelativ, instituit în favoarea salariatului, de a opta pentru continuarea relațiilor de muncă la același angajator, așa cum este prevăzut pentru alte categorii de pensionari – art. 56 alin. (4) din Codul muncii.
20. Reducerea vârstei de pensionare este acordată ținând seama de condițiile grele în care au muncit beneficiarii acesteia, fiind vorba despre un criteriu obiectiv, stabilit de stat. În acest context, o normă internă, precum art. 56 alin. (1) lit. c) teza a 2-a din Codul muncii, care dispune încetarea de drept a contractului individual de muncă la data comunicării deciziei de pensionare pentru salariatul pensionat pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei de pensionare, creează un tratament diferențiat pentru o anumită categorie socială și de vârstă, în ceea ce privește regulile aplicabile încetării raporturilor de muncă.
21. Prin acest mecanism, de încetare automată a contractului de muncă, fără posibilitatea ca părțile să decidă continuarea (așa cum se acceptă în cazul salariaților pensionați pentru limită de vârstă, fără reducerea vârstei de pensionare), contrar dreptului la muncă, consfințit printr-o altă reglementare legală ce permite cumulul pensiei cu salariul, se creează un tratament diferit, nejustificat pe criteriul vârstei și statutului persoanei în cauză. Se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2016.
22. Pensia reprezintă o asigurare garantată de stat pe bază de contribuție, pe când posibilitatea de a munci liber este un drept fundamental, cele două neexcluzându-se. Nu există nicio justificare rezonabilă pentru care Codul muncii să impună încetarea automată a contractului (fără a fi luată în considerare voința niciuneia dintre părți) în lipsa unei prevederi privind posibilitatea ca acesta să continue.
23. Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 840 din 13 decembrie 2018.
24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
25. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile doamnei avocat și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
26. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
27. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, ale art. 106 alin. (4) și ale art. 1302 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au următorul cuprins: — Art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii: „(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (…) c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II;”; — Art. 106 alin. (4) din Legea nr. 263/1010: „Decizia casei teritoriale de pensii se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii.”; — Art. 1302 din Legea nr. 263/2010: „Prin depunerea cererii în vederea acordării drepturilor prevăzute de prezenta lege, persoana în cauză își exprimă consimțământul în mod expres și neechivoc pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în scopul stabilirii și plății drepturilor cuvenite.”
28. Se observă că, ulterior sesizării Curții, Legea nr. 263/2010 a fost abrogată prin art. 168 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, însă, având în vedere cele reținute de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, aceasta va analiza dispozițiile de lege cu care a fost sesizată.
29. Se apreciază că dispozițiile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) privind standardele de calitate a legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind prioritatea de aplicare a tratatelor internaționale referitoare la drepturile omului, art. 26 privind dreptul la viață privată, art. 41 privind dreptul la muncă și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
30. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, cu referire la pretinsa discriminare a pensionarilor cu vârstă redusă față de pensionarii care obțin pensia pentru limită de vârstă fără reduceri, că, în Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 aprilie 2023, paragraful 35, a statuat că art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii nu creează o discriminare pe criteriu de vârstă contrară prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1).
Legiuitorul este liber să aprecieze asupra necesității menținerii acestei cauze de încetare de drept a contractului individual de muncă în raport cu politica și obiectivele de ordin economic, social, demografic și/sau bugetar, acestea reprezentând aspecte de oportunitate a reglementării, ce excedează controlului de constituționalitate.
31. Distinct de aceste considerente ale Curții din Decizia nr. 670 din decembrie 2022, precitată, instanța constituțională apreciază că soluția legislativă criticată nu instituie o discriminare pe criteriul tipului de pensie reglementat de Legea nr. 263/2010, având în vedere că art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii nici măcar nu tratează diferențiat cele două categorii de pensionari, de vreme ce textul prevede încetarea de drept a contractului de muncă în cazul ambelor categorii.
Singura diferență de reglementare, dar care nu are relevanță din punctul de vedere al criticilor autorului, este semnalată de Curtea Constituțională în Decizia nr. 840 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, în care Curtea a statuat că doar în prima teză încetarea contractului de muncă are loc ope legis, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de stagiu și vârstă legale de pensionare, în timp ce, în a doua teză, încetarea are loc ca urmare a exprimării opțiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condițiile permise de lege. Ceea ce este relevant din punctul de vedere al criticii autorului este că legiuitorul nu a exclus contractele de muncă ale celor pensionați la vârsta standard de la încetarea de drept.
32. Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului fundamental la muncă, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 840 din 13 decembrie 2018, precitată, paragraful 17, că acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor persoanelor care au lucrat în condiții solicitante sau periculoase, ce au avut drept efect o deteriorare mai accentuată a sănătății și capacității de muncă, ori care au lucrat în condiții defavorizante, ceea ce a presupus un efort sporit, așa cum sunt cei care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap sau nevăzătorii. Prin urmare, reducerea vârstei de pensionare are valoarea unei reglementări cu caracter compensatoriu.
33. De asemenea, în paragraful 18 al deciziei precitate, Curtea a reținut că Legea nr. 263/2010 reglementează doar condițiile în care asigurații pot obține dreptul la pensie și nu instituie o obligație a persoanelor de a se pensiona la împlinirea condițiilor legale de pensionare, încetarea de drept a contractului de muncă la împlinirea condițiilor legale de pensionare fiind prevăzută în art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii. Reglementarea prevede însă trei teze distincte: prima teză se referă la încetarea contractului de muncă „la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”, în timp ce a doua și a treia teză stabilesc încetarea raportului de muncă „la data comunicării deciziei de pensie”, respectiv „la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II”.
34. Curtea a statuat că doar în prima teză încetarea contractului de muncă are loc ope legis, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de stagiu și vârstă legale de pensionare, în timp ce, în a doua teză, încetarea are loc ca urmare a exprimării opțiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condițiile permise de lege. În aceste condiții este evident că derularea în continuare a raportului de muncă ar fi contrară voinței exprimate de cel care solicită deschiderea dreptului la pensie, astfel că încetarea de drept a contractului individual de muncă este justificată, fără a avea semnificația încălcării dreptului la muncă al salariatului.
35. Acest ultim enunț din paragraful 18 al Deciziei nr. 840 din 13 decembrie 2018 este cu deosebire relevant în soluționarea prezentei excepții, ținând cont că autorul acesteia a ridicat excepția în numele unor persoane care au solicitat autorității administrative deschiderea dreptului la pensie cu reducerea vârstei standard de pensionare.
36. În Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2022, paragrafele 37-39, Curtea a mai precizat că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, dintre care libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă reprezintă numai una dintre componentele acestui drept. Astfel, odată dobândit un loc de muncă, salariatul trebuie să se bucure de o serie de garanții care să îi asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituționale ar asigura libertatea de a obține un loc de muncă, dar nu ar și garanta păstrarea acestuia, cu respectarea, evidentă, a condițiilor și a limitelor constituționale.
37. Curtea a conchis însă că acestea nu pot fi interpretate însă în sensul că exclud posibilitatea legiuitorului de a reglementa anumite cauze de încetare de drept a contractului individual de muncă, atât timp cât acestea sunt justificate în mod obiectiv și rezonabil și sunt corespunzătoare și necesare obiectivului urmărit de legiuitor.
38. Distinct de aceste considerente ale Deciziei nr. 670 din 15 decembrie 2022, Curtea observă că autorul prezentei excepții este nemulțumit de faptul că din cauza soluției legislative criticate nu se poate cumula pensia pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare cu salariul.
39. Dreptul fundamental la muncă, așa cum este configurat în cele două teze ale alin. (1) al art. 41 din Constituție, nu implică în mod necesar obligația statului de a asigura posibilitatea pensionarului din cadrul sistemului public de pensii să cumuleze această prestație socială cu un salariu. Rațiunea fundamentală care stă la baza acestei concluzii ține de împrejurarea că pensiile plătite în sistemul public de pensii reprezintă prestații sociale ale statului român care, așa cum în mod just și consecvent a admis Curtea Constituțională, deține o marjă de apreciere considerabilă cu referire la condițiile de acordare a pensiei. Nici măcar împrejurarea că, în sistemul românesc actual al asigurărilor din sistemul public, acordarea prestațiilor sociale este condiționată de principiul contributivității asiguraților nu schimbă acest caracter preponderent etatic al sistemului. În schimb, asigurările sociale facultative se apropie într-o mult mai mare măsură de natura unei tranzacții de drept privat tipice.
De altfel, Curtea Constituțională a statuat că sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 105).
40. Or, câtă vreme se angajează, în temeiul îndatoririi exprese din art. 47 din Constituție care garantează cetățenilor români dreptul la pensie, să plătească prestații sociale asiguraților, statul poate, din rațiuni economice, sociale etc. din cele mai variabile și dificil de evaluat și de cuantificat din perspectivă constituțională de către Curtea Constituțională, să condiționeze acordarea prestațiilor sociale de abținerea beneficiarilor acestora de a obține venituri și în temeiul unor contracte de muncă.
41. Evident, având în vedere că, potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, pensia în sistemul public se obține la cerere, asiguratul nu este obligat să o formuleze și, ca atare, nu mai este supus interdicției cumulului pensiei cu salariul. Mai mult, textul criticat de către autorul excepției nu interzice expres sau implicit cumulul salariului dintr-un contract de muncă cu o pensie facultativă.
42. În fine, în justificarea soluției pe care în mod rezonabil statul ar putea să o aibă în vedere la adoptarea ei, trebuie să se țină seama de natura drepturilor reglementate de Legea nr. 263/2010. Toate prestațiile sociale acordate în sistemul Legii nr. 263/2010 reprezintă asigurări ale unor riscuri: bătrânețea, boala etc. [a se vedea art. 3 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 263/2010]. Or, fără a exista, desigur, o incompatibilitate de principiu între situația obiectivă în care ajung asigurații la ivirea acestor riscuri și aptitudinea de a presta muncă, opțiunea legiuitorului de a impune încetarea de drept a contractului de muncă odată ce titularul acestuia este îndreptățit la pensie și o și obține trebuie evaluată în lumina acestor considerații privitoare la natura riscurilor asigurate prin Legea nr. 263/2010.
43. Toate aceste împrejurări coroborate conduc la concluzia că dreptul fundamental la muncă al autorului excepției nu este încălcat prin soluția legislativă criticată.
44. Tot în contextul pretinsei încălcări a dreptului la muncă, mai precis al invocării de către autor a Deciziei Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016, Curtea observă că această decizie viza o situație distinctă de cea aflată în discuție în prezenta excepție, respectiv suspendarea la inițiativa angajatorului a contractului de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile a salariatului, în condițiile legii. Chiar dacă instanța constituțională a constatat neconstituționalitatea acestei soluții legislative, Curtea apreciază că, din cauza naturii juridice diferite a instituției suspendării contractului de muncă față de cea a încetării de drept, acestea nu se pot echivala și nu pot deci fi tratate în mod similar de către Curtea Constituțională. Astfel, inițierea cercetării disciplinare reprezintă manifestarea unei puteri cvasidiscreționare a angajatorului față de salariat; în schimb, pensionarea reprezintă o situație obiectivă, care nu poate fi pusă în discuție. Ca atare, raționamentul Curții Constituționale din Decizia nr. 261 din 5 mai 2016 nu poate fi aplicat, prin analogie, în prezenta cauză.
45. În ceea ce privește criticile aduse prevederilor din Legea nr. 263/2010, Curtea apreciază că, în mod vădit, autorul ridică simple chestiuni de interpretare și aplicare a acestora și nu de conformitate cu dreptul fundamental la viață privată. Astfel, art. 1302 din Legea nr. 263/2010 nu face nicio referire la posibilitatea/obligația/dreptul/interdicția casei teritoriale de pensii de a comunica angajatorului cererea asiguratului de pensionare/decizia casei teritoriale de pensionare. Prin urmare, doar în măsura în care autorul ar indica, așa cum a impus Curtea în Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, fie (i) decizii ale instanței supreme de unificare a practicii judiciare sau (ii) decizii judecătorești care să reprezinte o practică constantă, Curtea ar putea, în principiu, examina temeinicia excepției de neconstituționalitate a articolelor criticate din Legea nr. 263/2010, în interpretarea lor judiciară. Or, ținând cont că autorul nu face acest lucru, ci se rezumă să analizeze din perspectiva art. 26 din Constituție nu conținutul însuși al art. 1302 din Legea nr. 263/2010, ci eventualitatea că, în temeiul acestuia, casele teritoriale comunică angajatorilor, fără consimțământul salariaților, cererea acestora de pensionare, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1302 din Legea nr. 263/2010 este inadmisibilă, fiind de competența instanțelor judecătorești soluționarea chestiunilor de interpretare a acesteia.
46. Cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, Curtea apreciază că în acest caz se impune respingerea acesteia ca inadmisibilă, deoarece autorul, în realitate, fie (i) nu are niciun interes să se constate neconstituționalitatea lor, fie (ii) pune în discuție doar o chestiune de interpretare sau aplicare. Astfel, în prima situație, textul criticat precizează că decizia de pensionare se comunică pensionarului, procedură inevitabilă și, desigur, favorabilă autorului excepției. Dacă, eventual, s-ar putea considera că autorul poate invoca un interes în constatarea neconstituționalității acestora, atunci acest interes l-ar reprezenta constatarea că textul criticat trebuie interpretat în sensul că îi este interzis casei teritorială de pensii să comunice și angajatorului decizia de pensionare a salariatului său. Dar, chiar într-o măsură și mai accentuată decât în cazul criticii aduse art. 1302 din Legea nr. 263/2010, o astfel de excepție este inadmisibilă, întrucât se solicită Curții să se substituie puterii judecătorești. Or, așa cum în mod constant a statuat Curtea, soluționarea aspectelor care vizează, în realitate, modul de interpretare și aplicare a legii revine autorităților publice competente, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești (a se vedea Decizia nr. 256 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 iulie 2021, paragraful 31, sau Decizia nr. 888 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 31 martie 2021, paragraful 25).
47. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106 alin. (4) și ale art. 1302 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din București în Dosarul nr. 22.363/3/2021 al Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.