Pe scurt

  • Întrebarea era cât poate dura tutela unui adult pus sub interdicție înainte de august 2022, iar răspunsul nu a venit. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă sesizarea Tribunalului Neamț, adică nu a trecut la analiza pe fond a întrebării, pentru că nu erau îndeplinite condițiile în care legea îi permite să răspundă. Vizate sunt familiile celor puși sub interdicție judecătorească până la 18 august 2022, tutorii lor și, înainte de toți, persoanele ocrotite, care află din hotărârea instanței dacă măsura ține 5 ani sau 15.
  • Motivul respingerii: întrebarea nu mai era nouă. Instanțele o rezolvaseră deja de sute de ori, fiecare în felul ei. La dosar au ajuns 275 de hotărâri judecătorești pe aceeași problemă, 154 pentru durata de 5 ani și 121 pentru 15 ani. Când practica e formată și împărțită, spune decizia, instrumentul potrivit nu mai este hotărârea prealabilă, ci recursul în interesul legii. Unul chiar există: Dosarul nr. 1.114/1/2026, înregistrat la 9 iunie 2026 de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, cu termen la 12 octombrie 2026.
  • Până atunci, durata o stabilește judecătorul fiecărui dosar. Decizia nu spune că 5 ani e corect și nici că 15 ar fi. Cele două seturi de argumente rămân amândouă disponibile și sunt reproduse pe larg chiar în textul publicat, împreună cu opiniile Institutului Național al Magistraturii și ale patru facultăți de drept. Un dosar suspendat în așteptarea acestui răspuns se reia fără el.
Act: Decizia nr. 83 din 22 iunie 2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Dosar nr. 582/1/2026)
Publicat: M. Of. nr. 791 din 17 septembrie 2026
Intră în vigoare: 17 septembrie 2026, data publicării în Monitorul Oficial

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost întrebată cât poate ține tutela unui adult scos de sub interdicție judecătorească, 5 ani sau 15, și a lăsat întrebarea fără răspuns. Sesizarea Tribunalului Neamț a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 83 din 22 iunie 2026, publicată la 17 septembrie 2026. Este a doua întrebare despre tutela specială întoarsă la instanțe fără răspuns în mai puțin de două luni, după cea din 28 iulie 2026 despre ordinul de protecție. Diferența e că aici miza se numără în ani din viața cuiva: dacă instanța fixează 5 ani, familia revine în instanță cu o nouă evaluare medicală și psihosocială peste 5 ani; dacă fixează 15, nu.

Câteva cuvinte, întâi, pe înțelesul tuturor. Punerea sub interdicție judecătorească era măsura veche prin care un adult bolnav psihic pierdea dreptul de a semna orice singur, totul sau nimic, fără nicio nuanță. Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 601 din 16 iulie 2020, că textul care o reglementa, art. 164 alin. (1) din Codul civil, este neconstituțional, iar Parlamentul a înlocuit măsura, prin Legea nr. 140/2022, cu două măsuri croite pe nevoia reală a omului: consilierea judiciară, pentru cazurile în care deteriorarea facultăților mintale e parțială și persoana are nevoie să fie sfătuită, și tutela specială, pentru cazurile în care deteriorarea e totală și persoana are nevoie să fie reprezentată de altcineva. Prima nu poate depăși 3 ani, a doua nu poate depăși 5, spune art. 168 alin. (2) și (3) din Codul civil.

Aici începe problema. Aceeași frază din Codul civil continuă: dacă deteriorarea facultăților mintale este permanentă, instanța poate dispune prelungirea tutelei speciale pentru o durată mai mare, care nu poate depăși 15 ani. Iar Legea nr. 140/2022 a cerut instanțelor să reexamineze toate măsurile vechi de punere sub interdicție și să le înlocuiască cu una dintre măsurile noi. Întrebarea, pusă simplu: când judecătorul înlocuiește o interdicție veche cu o tutelă specială, ia o măsură nouă, deci se oprește la 5 ani, sau doar continuă una care exista deja, deci poate merge direct la 15?

Cazul care a ajuns la Înalta Curte vine de la Piatra-Neamț. Prin Sentința civilă nr. 1.411 din 4 aprilie 2025, judecătoria a înlocuit interdicția cu tutela specială și a numit tutore, pe 15 ani, o rudă a persoanei ocrotite. Parchetul a făcut apel: durata maximă era de 5 ani, nu de 15. La 17 februarie 2026, Tribunalul Neamț a suspendat judecata apelului și a cerut Înaltei Curți o hotărâre prealabilă, adică procedura prin care o instanță care judecă ultima în cauză oprește procesul și întreabă instanța supremă cum trebuie citit un text de lege, înainte de a da soluția. Răspunsul primit pe acest drum obligă toate instanțele.

Efectele pe care le produce

Pe fondul întrebării, decizia nu produce niciun efect. Nu stabilește că durata corectă e de 5 ani, nu stabilește că ar fi de 15 și nu îngustează cu nimic textul art. 168 alin. (3) din Codul civil sau al art. 20 din Legea nr. 140/2022. Ce închide este drumul: de la 17 septembrie 2026, un tribunal sau o curte de apel care judecă în ultimă instanță nu mai are motiv să suspende un dosar ca să pună aceeași întrebare pe calea hotărârii prealabile.

Completul a trecut prin cele șase condiții pe care art. 519 din Codul de procedură civilă le cere îndeplinite deodată, enumerate la paragraful 75 al deciziei. A găsit în regulă titularul sesizării, stadiul cauzei, care era pe rolul unui tribunal ce judecă în ultimă instanță, legătura dintre întrebare și soluția apelului, faptul că instanța supremă nu se pronunțase anterior pe această problemă și, potrivit paragrafului 81, faptul că problema nu ar face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare. Noutatea chestiunii de drept, cerință distinctă de toate celelalte, nu a fost găsită îndeplinită, iar o singură condiție lipsă ajunge pentru respingere.

Raționamentul e scurt și se sprijină pe cifre. Noutatea, arată decizia, se pierde pe măsură ce instanțele dau ele însele o dezlegare problemei. Când există deja un număr semnificativ de hotărâri care au rezolvat-o, chiar și diferit, mecanismul de reglare prevăzut de lege nu mai este hotărârea prealabilă, ci recursul în interesul legii, procedura prin care practica neunitară deja formată e adusă la un numitor comun. Curțile de apel au trimis la dosar 275 de hotărâri judecătorești: 154 prin care tutela specială fusese instituită pe 5 ani și 121 prin care fusese instituită direct pe 15.

Amploarea se vede și din a doua cifră citată de decizie. Potrivit raportului Inspecției Judiciare privind impactul Legii nr. 140/2022, cu verificări pentru perioada dintre 1 iunie 2022 și 31 decembrie 2024, în toată țara au fost declanșate proceduri de reexaminare în 18.120 de dosare, dintre care aproximativ 11.500 erau soluționate la data acestei decizii. Rămân, așadar, în jur de 6.600 de dosare în care durata măsurii urmează să fie stabilită fără nicio îndrumare obligatorie. Același raport semnalase, cu propriile cuvinte, „reglementarea lipsită de claritate a perioadei pentru care tutela specială poate fi dispusă” și practica neunitară pe care a generat-o.

Efectul procedural imediat îl simt dosarele oprite. Cauza din Neamț, suspendată din 17 februarie 2026 potrivit art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se reia, iar tribunalul va decide singur cât durează măsura. La fel se reiau și cauzele similare suspendate în temeiul art. 520 alin. (4), fără să fi câștigat nimic din așteptare.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Până la 17 septembrie 2026, întrebarea era deschisă pe două planuri deodată. Pe planul practicii, instanțele răspundeau fiecare cum credea, și o fac în continuare. Pe planul procedurii, calea hotărârii prealabile părea încă disponibilă, iar o instanță care voia să evite o soluție greșită putea suspenda dosarul și întreba. Decizia nr. 83/2026 închide al doilea plan și nu atinge deloc primul.

Ce se schimbă concret, pentru cine are un dosar pe rol, este calculul de oportunitate al avocatului sau al procurorului. Cererea de sesizare a Înaltei Curți pe această chestiune nu mai are șanse, pentru că motivul respingerii, practica deja formată, e cu atât mai prezent acum. Rămâne o singură cale de unificare, recursul în interesul legii, iar aceea nu se deschide la cererea părților: potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, obligația de a cere instanței supreme o interpretare unitară revine procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, Colegiului de conducere al Înaltei Curți, colegiilor de conducere ale curților de apel și Avocatului Poporului.

Al doilea lucru care se schimbă este orizontul de timp. Până acum, răspunsul nu avea nicio dată. Acum are una: 12 octombrie 2026, termenul de judecată al Dosarului nr. 1.114/1/2026, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău. Întrebarea pusă acolo e aceeași, formulată chiar mai direct: termenul maxim pentru care se poate dispune înlocuirea punerii sub interdicție cu tutela specială este de 5 ani sau de 15 ani? Dacă acel recurs va fi admis, dezlegarea devine obligatorie pentru toate instanțele de la data publicării ei în Monitorul Oficial, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În sfârșit, o schimbare care nu se vede în dispozitiv, dar contează pentru cine pledează. Textul publicat acum strânge la un loc, pe opt pagini de Monitor Oficial, toate argumentele celor două tabere, listele de instanțe care le susțin, opinia Ministerului Public, opinia Institutului Național al Magistraturii și opiniile facultăților de drept din Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova și Timișoara. Este, de acum, un material public la care se poate trimite direct.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Dosarele suspendate se deblochează. Persoana ocrotită și familia ei nu mai așteaptă un răspuns care nu venea, iar procesul merge mai departe cu textul de lege existent azi.
  • Se lămurește care instrument se folosește. O practică deja împărțită în două se repară prin recurs în interesul legii, nu prin hotărâre prealabilă, iar decizia explică de ce cele două mecanisme nu se pot înlocui unul pe altul.
  • Răspunsul primește o dată: 12 octombrie 2026, termenul recursului în interesul legii înregistrat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău.
  • Nicio instanță nu rămâne legată de o interpretare care ar putea fi în dezavantajul persoanei ocrotite, pentru că decizia nu impune niciuna dintre cele două.
  • Argumentele ambelor orientări, plus opiniile a patru facultăți de drept și ale Institutului Național al Magistraturii, ajung în Monitorul Oficial și pot fi invocate ca atare.

Ce rămâne o problemă

  • Întrebarea de fond rămâne fără răspuns. Doi oameni cu același diagnostic pot primi 5 ani sau 15, după cum a căzut dosarul, iar proporția din cele 275 de hotărâri trimise la dosar, 154 la 121, arată că nu vorbim despre o excepție izolată.
  • Aproximativ 6.600 de dosare de reexaminare erau încă nesoluționate la data deciziei, din cele 18.120 declanșate până la 31 decembrie 2024. Fiecare dintre ele cere un răspuns pe care nimeni nu îl dă.
  • Decizia a fost pronunțată la 22 iunie 2026 și publicată la 17 septembrie 2026, adică după 87 de zile, deși art. 521 alin. (2) raportat la art. 517 alin. (3) din Codul de procedură civilă lasă cel mult 30 de zile pentru motivare și încă 15 pentru publicare.
  • Decizia constată la un paragraf că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare și arată la alt paragraf că există. Detaliile, în secțiunea următoare.
  • Termenul de 3 ani în care instanțele trebuiau să reexamineze din oficiu toate interdicțiile, prevăzut de art. 20 alin. (6) din Legea nr. 140/2022, se împlinise la 18 august 2025, cu 308 zile înainte de această decizie.
  • Cauzele înregistrate după 9 iunie 2026 nu pot fi suspendate în așteptarea recursului în interesul legii. Art. 517 alin. (11) din Codul de procedură civilă permite suspendarea numai pentru cauzele aflate pe rol la data sesizării instanței supreme.

Sfaturi utile

  1. Dacă ai un dosar de reexaminare suspendat în așteptarea acestei decizii, cere repunerea lui pe rol. Răspunsul pe fond nu a venit și nu mai vine pe această cale, iar suspendarea nu mai are obiect.
  2. Argumentele nu au dispărut odată cu respingerea. Amândouă orientările sunt reproduse în decizie, publicată în Monitorul Oficial nr. 791 din 17 septembrie 2026: paragraful 40 strânge motivele pentru durata de 15 ani, paragraful 44 pe cele pentru 5 ani. Se pot invoca în fața instanței exact în forma aceea.
  3. Nu confunda înlocuirea cu prelungirea. Înlocuirea e operațiunea prin care o interdicție veche devine tutelă specială sau consiliere judiciară. Prelungirea privește o tutelă specială care există deja și se apropie de final. Toată disputa pornește de la întrebarea dacă prima poate fi tratată ca a doua.
  4. O durată de 5 ani nu înseamnă că măsura cade automat la capăt. Art. 168 alin. (6) din Codul civil obligă tutorele să sesizeze instanța cu cel puțin 6 luni înainte de expirare, iar instanța poate dispune prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurii. Autoritatea tutelară verifică dacă tutorele și-a făcut datoria și sesizează ea însăși instanța dacă nu.
  5. Tutorele numit sub vechea interdicție rămâne, de regulă, în funcție. Art. 20 alin. (4) din Legea nr. 140/2022 cere instanței de tutelă să îl mențină, în afară de cazul în care nu mai poate îndeplini această calitate potrivit legii.
  6. Dacă dosarul rudei tale nu a fost încă reexaminat, poate fi pornită procedura. Art. 20 alin. (2) din Legea nr. 140/2022 prevede reexaminarea din oficiu sau la cerere, iar împlinirea termenului de 3 ani, la 18 august 2025, nu a înlăturat îndatorirea instanțelor de a continua reexaminările.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă că sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă?
Că Înalta Curte nici măcar nu a ajuns la întrebare. Ca să răspundă pe această cale, legea îi cere să constate mai întâi că sunt îndeplinite șase condiții, toate deodată. Una lipsea, așa că nu a mai analizat fondul. Respingerea nu spune nimic despre care interpretare e corectă.
Deci cât poate ține tutela specială, 5 ani sau 15?
Textul legii rămâne cel dinainte: art. 168 alin. (3) din Codul civil spune că instituirea tutelei speciale nu poate depăși 5 ani, dar că, atunci când deteriorarea facultăților mintale este permanentă, instanța poate dispune prelungirea măsurii pentru o durată care nu poate depăși 15 ani. Ce nu s-a lămurit este dacă înlocuirea unei interdicții vechi se citește ca instituire sau ca prelungire. Până la un răspuns obligatoriu, decide judecătorul fiecărui dosar.
Care e diferența dintre punerea sub interdicție și tutela specială?
Interdicția era o măsură unică și totală, aplicată la fel oricui, indiferent de gradul bolii. Tutela specială se dispune doar când deteriorarea facultăților mintale este totală și persoana are nevoie să fie reprezentată în mod continuu, are o durată limitată și, potrivit art. 168 alin. (4) din Codul civil, poate fi croită pe categorii de acte sau numai pe bunuri ori numai pe persoană. Pentru situațiile mai ușoare există consilierea judiciară.
Decizia e obligatorie pentru instanțe?
Decizia se încheie cu mențiunea că este obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, text care face obligatorie de la data publicării dezlegarea dată problemelor de drept. Cum sesizarea a fost respinsă fără să se intre în fond, nu există nicio dezlegare care să lege instanțele pe chestiunea duratei. Ce rezultă din decizie este altceva: că întrebarea nu se mai poate trimite pe calea hotărârii prealabile.
De ce a contat că existau deja sute de hotărâri pe această problemă?
Pentru că hotărârea prealabilă e făcută să prevină practica neunitară, nu să o repare. Decizia arată că, de îndată ce instanțele au dat deja o dezlegare problemei, chiar și diferit, scopul preîntâmpinării nu mai poate fi atins, iar mecanismul cu funcție de reglare devine recursul în interesul legii. Cele 275 de hotărâri trimise de curțile de apel au fost dovada că stadiul practicii incipiente fusese depășit.
Ce se întâmplă cu dosarele care fuseseră suspendate?
Se reiau. Cauza care a generat sesizarea era suspendată din 17 februarie 2026, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, iar cauzele similare puteau fi suspendate în temeiul art. 520 alin. (4). Odată cu publicarea deciziei, motivul suspendării dispare, iar fiecare instanță judecă pe interpretarea proprie.
Când vine, totuși, un răspuns obligatoriu?
Cel mai devreme după 12 octombrie 2026, termenul de judecată al recursului în interesul legii înregistrat la 9 iunie 2026 cu nr. 1.114/1/2026. Dacă va fi admis, dezlegarea devine obligatorie pentru toate instanțele de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Dacă ruda mea a primit deja 15 ani printr-o hotărâre definitivă, se mai poate schimba ceva?
Da, pe altă cale decât cea a recursului în interesul legii, care potrivit art. 517 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu are efecte asupra hotărârilor examinate și nici asupra situației părților din acele procese. Calea rămasă e cea din art. 168 alin. (6) din Codul civil: tutorele are obligația să sesizeze instanța ori de câte ori apar date și circumstanțe care justifică reevaluarea măsurii, iar instanța poate dispune atunci prelungirea, înlocuirea sau ridicarea ei.

Erori și neconcordanțe în textul publicat

  • Paragraful 81, raportat la paragraful 99. La paragraful 81, decizia constată că „problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare”, adică exact condiția pe care art. 519 din Codul de procedură civilă o cere alături de noutate. La paragraful 99, aceeași decizie arată că la 9 iunie 2026, cu 13 zile înainte de ședința din 22 iunie, s-a înregistrat pe rolul instanței supreme Dosarul nr. 1.114/1/2026, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, având ca obiect aceeași problemă, termenul maxim pentru care se poate dispune înlocuirea punerii sub interdicție cu tutela specială, și trage de acolo concluzia că „se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării”. Cele două constatări nu pot fi amândouă adevărate. Existența recursului fusese adusă la cunoștința completului chiar în ședință, prin referatul magistratului-asistent redat la paragraful 6, și fusese invocată de procuror la paragraful 8. Consecința: din textul publicat nu se poate stabili dacă respingerea se sprijină pe lipsa noutății, condiție lăsată de lege la aprecierea completului, sau pe existența unui recurs în interesul legii, care e o piedică obiectivă. Diferența contează pentru orice alt tribunal sau curte de apel care ar cântări o sesizare pe aceeași temă: pe primul temei, o nouă sesizare e discutabilă, pe al doilea, e exclusă până la soluționarea recursului.

Analiza redacției

Decizia rezolvă o problemă reală de procedură și o rezolvă corect. Hotărârea prealabilă e un instrument de prevenție, gândit pentru textul de lege nou pe care instanțele nu l-au aplicat încă, iar folosirea ei ca arbitru într-o practică deja împărțită în două ar transforma-o în recurs în interesul legii cu alte condiții de admisibilitate. Cifrele o susțin fără drept de apel: 154 de hotărâri într-un sens, 121 în celălalt, adunate din toate curțile de apel. Numai că, pentru omul care are astăzi dosarul pe rol, motivarea aceasta impecabilă se traduce într-o singură frază: întreabă pe altcineva. Iar celălalt mecanism, cel corect, nu se declanșează la cererea lui.

Observația care nu se vede citind actul de la cap la coadă ține de ceas, și e de două feluri. Sesizarea a fost înregistrată la 20 martie 2026, iar art. 520 alin. (12) din Codul de procedură civilă cere ca ea să fie judecată în cel mult 3 luni de la învestire. Trei luni de la 20 martie înseamnă 20 iunie 2026, care a căzut într-o sâmbătă, deci termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, luni, 22 iunie, exact ziua ședinței. Completul a respectat termenul propriu la limită, în ultima zi posibilă. Apoi a urmat partea a doua: art. 521 alin. (2), care trimite la art. 517 alin. (3) din același cod, lasă cel mult 30 de zile pentru motivare și încă 15 pentru publicare, adică 45 de zile cu totul. Publicarea a venit după 87 de zile, aproape dublu. În intervalul acela, instanțele au continuat să judece și, teoretic, să suspende cauze în așteptarea unui răspuns care fusese deja refuzat.

A doua observație vine din raportul proporțiilor. Inspecția Judiciară a numărat 18.120 de dosare de reexaminare declanșate până la 31 decembrie 2024, dintre care circa 11.500 erau soluționate la data deciziei. Cele 275 de hotărâri trimise de curțile de apel, oricât par de multe în raționamentul de admisibilitate, reprezintă în jur de 2,4% din dosarele închise. Practica pe care instanța supremă o consideră formată și consolidată e, de fapt, un eșantion. Rămân aproximativ 6.600 de dosare deschise, la care se adaugă cele nedeclanșate încă, deși termenul de 3 ani prevăzut de art. 20 alin. (6) din Legea nr. 140/2022 s-a împlinit la 18 august 2025, cu 308 zile înaintea pronunțării. Fiecare dintre ele va primi 5 ani sau 15 în funcție de instanță.

În fine, un detaliu de arhitectură procesuală care va conta în lunile următoare. Art. 517 alin. (11) din Codul de procedură civilă permite suspendarea cauzelor similare numai dacă se aflau pe rolul instanțelor la data sesizării cu recurs în interesul legii, adică la 9 iunie 2026. Dosarele înregistrate după acea dată nu pot fi suspendate în așteptarea răspunsului și se vor judeca, indiferent cât durează procedura, pe practica neunitară de azi. Efectul e paradoxal: exact mecanismul menit să repare divergența lasă în afara umbrelei sale dosarele cele mai noi, adică pe cele care ar fi avut cel mai mult de câștigat dintr-o soluție unitară.

Ce ar trebui schimbat

  • Rescrie art. 168 alin. (3) din Codul civil, astfel încât să spună direct dacă durata de 15 ani poate fi stabilită de la început atunci când deteriorarea este permanentă. Inspecția Judiciară semnalase ea însăși „reglementarea lipsită de claritate” a acestui text. Ce s-ar schimba: cele aproximativ 6.600 de dosare rămase deschise ar primi un răspuns fără să mai aștepte soluția unui recurs în interesul legii, iar disputa dintre instituire și prelungire s-ar stinge la sursă.
  • Completează art. 20 din Legea nr. 140/2022 cu o precizare despre natura înlocuirii. Legea spune ce trebuie să facă instanțele, dar nu spune dacă înlocuirea unei interdicții vechi continuă o măsură de ocrotire sau începe una nouă, iar toată divergența crește din această tăcere. În practică, judecătorul nu ar mai trebui să deducă intenția legiuitorului din comparația cu dreptul francez, așa cum au făcut instanțele care au dat 15 ani.
  • Așază constatarea despre recursul în interesul legii acolo unde se analizează condițiile de admisibilitate, nu la final, ca argument suplimentar. Ce s-ar schimba: decizia ar arăta un singur temei, verificabil, iar paragraful 81 nu ar mai spune contrariul paragrafului 99. Un act care se contrazice pe sine își pierde forța de convingere tocmai în fața cititorului care are nevoie de el.
  • Respectă termenul de publicare de 45 de zile prevăzut de art. 521 alin. (2) raportat la art. 517 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Concret, instanțele și părțile ar fi aflat cu aproape șase săptămâni mai devreme că această cale e închisă și ar fi încetat să suspende dosare în așteptarea unui răspuns care nu mai venea.
  • Extinde posibilitatea de suspendare și la cauzele înregistrate după sesizarea cu recurs în interesul legii. Astăzi, art. 517 alin. (11) din Codul de procedură civilă o limitează la cauzele aflate pe rol la data sesizării. Urmarea: un dosar deschis în octombrie 2026 nu ar mai fi judecat obligatoriu pe practica divergentă, ci ar putea aștepta câteva luni soluția care îl privește direct.
  • Publică o actualizare a datelor despre reexaminarea interdicțiilor. Ultima cifră publică vine dintr-un raport cu verificări încheiate la 31 decembrie 2024, iar termenul legal de finalizare a expirat între timp. În practică, s-ar vedea câte dintre cele 18.120 de dosare mai sunt deschise și câți oameni sunt efectiv atinși de întrebarea rămasă fără răspuns.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 791 din 17 septembrie 2026 16 pagini PDF, 119 KB actul începe la pagina 5

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Se încarcă textul actului…

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 17 septembrie 2026, paginile 5-12.

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.