In brief
- Romania’s Constitutional Court rejected as unfounded the challenge brought by a defendant who argued that the inspectors who had drawn up the finding report against him could no longer be heard as witnesses in his criminal trial. The contested provisions of the Code of Criminal Procedure remain constitutional.
- The reason, as the Court explained: a finding body is not a criminal investigation body. The disqualifications set out in Articles 64 and 65 apply to judges, prosecutors and criminal investigation bodies, not to inspectors who flag a reasonable suspicion and write a report.
- In practice, hearing the inspector as a witness is a safeguard, not a breach of the right to a fair trial, precisely because it lets the defence question the person who wrote the document. The decision was taken unanimously.
Published: Official Gazette No. 635 of 31 July 2026
In force from: 31 July 2026
A man sent to trial after an inspection by the Forestry Guard tried to have the testimony of the very inspectors who had checked his company removed from the file, arguing that they were no longer entitled to be witnesses. The Constitutional Court told him he had confused two different categories of authority, and that the legal texts are constitutional. Decision No. 161 of 26 February 2026 was published in the Official Gazette only on 31 July 2026, in the same wave of rulings as the one on mayors sitting on school boards and the conflict of office rules, a sign of the usual gap between the ruling and its publication.
The author of the challenge, Țîmbău Valerică, was being tried at the Focșani District Court for forgery of private documents, in a case opened after an inspection at the company he represented. The inspection had been carried out by staff of the Focșani Forestry Guard and of the Obștea Tulnici Forest Range, and those people were later heard in the trial as witnesses.
The defence built a chain of reasoning: the finding report is the first document in the file, the one that triggered the investigation; whoever draws it up would therefore be a kind of prosecuting authority; and a criminal investigation body that has been a witness in the case is disqualified under Article 64 paragraph (1) letter c) read together with Article 65 paragraph (1) of the Code of Criminal Procedure. On that basis, the inspectors could no longer testify. The author also invoked the comparison with administrative offence law, where the officer who issues the report cannot be a witness, plus the European Court of Human Rights judgment of 26 October 1984 in De Cubber v. Belgium.
The Court rejected the challenge as unfounded, unanimously, and found that Article 61 paragraph (1) letter b), paragraphs (2) and (5), Article 64 paragraph (1) letter c), Article 65 paragraph (1) and Article 114 paragraphs (3) and (4) of the Code of Criminal Procedure are constitutional in relation to the criticism raised. The core argument is straightforward: the finding bodies under Article 61 do not carry out criminal prosecution, their powers stop before it begins, and Article 114 paragraph (4) expressly states that persons who have drawn up reports under Articles 61 and 62 may be heard as witnesses.
What it changes in practice
The decision is final and generally binding from the date of publication, 31 July 2026. It does not change a single word of the Code of Criminal Procedure, but it definitively closes a line of defence used in cases that start from an administrative inspection.
Anyone investigated after a check by the Forestry Guard, the Environmental Guard, the labour inspectorate, the tax authorities or any other control structure listed in Article 61 can no longer ask for the inspectors’ statements to be set aside on the ground that they are disqualified. Courts now have an explicit constitutional reference for dismissing such a request, without staying proceedings to refer the matter to the Court.
What remains untouched is any defence that attacks the substance of the testimony. The Court did not say that the inspector is right in what he states, only that he may be heard. His credibility, the corroboration of his statement with the rest of the evidence, contradictions with the content of the report and any personal interest are all argued before the trial judge, as with any witness.
A second practical effect concerns the status of the finding report itself. The Court recalls that, under Article 61 paragraph (5), it is a document notifying the prosecuting authorities, not a means of evidence, and it cannot be challenged in administrative litigation. Its findings enter the file precisely through the hearing of those who drew it up, with questions from the defence, which respects the adversarial principle.
What has changed compared with the previous situation
The rule of law itself has not changed. What has changed is how solid it is in practice: to the series of rulings already saying the same thing, one more is now added, delivered in 2026 and published with general binding effect.
The Court noted that it had already ruled on similar criticism in Decision No. 198 of 7 April 2016, Decision No. 97 of 1 March 2018 and Decision No. 243 of 19 April 2018, all of them rejections. As regards Article 114 paragraph (3), compliance with the right to a fair trial and with the right to a defence had been established by Decision No. 763 of 28 November 2019. The 2026 conclusion is unequivocal: no new elements have arisen, so both the solution and the reasoning of the earlier rulings remain valid.
The boundary between the two categories of authority has also been clarified, in the very place where the defence had tried to erase it. A finding body observes and records, within the limits of its inspection powers, and then notifies. A criminal investigation body gathers and assesses evidence. The disqualification regime was designed for the second, in order to protect the impartiality of the investigation, and it does not extend by analogy to the first.
One more point is worth keeping: the fact that in administrative offence matters the reporting officer cannot be a witness does not carry over into criminal law, where the report has a different status and the law expressly allows the hearing.
Advantages and disadvantages
What it improves
- It brings predictability to criminal cases that start from administrative inspections: requests to exclude inspectors’ testimony now have a clear constitutional answer.
- It confirms a mechanism that favours the defence: if the inspector is heard as a witness, he can be questioned, contradicted and confronted with his own report, which would be impossible with a document simply filed in the case.
- It preserves the separation of functions in criminal proceedings, because it rules out the idea that an inspection body could take over prosecuting powers.
- It reduces the number of hopeless constitutional challenges and, with them, the number of cases stayed while waiting for an answer from the Court.
What remains a problem
- The difference in treatment compared with administrative offence law remains unresolved in legislative terms, and the sense of unfairness it creates does not disappear through a rejection.
- The decision says nothing about how much weight such testimony may carry in establishing guilt, so the actual balance is left to each court.
- Publication five months after the ruling means that cases waiting for this reference went without it throughout that period.
- For the defendant in the case that generated the challenge, as for others in identical situations, the defence has to be rebuilt from scratch, on the evidence, after years of trial.
Practical advice
- If you are under criminal investigation after an inspection: do not build your defence on the inspectors being disqualified. The Court has answered four times in the same sense. Move the discussion to the content of the report and to what the inspector can actually confirm from his own memory.
- Expressly ask for those who signed the document to be heard: you are entitled to question them, and Article 114 paragraph (4) of the Code of Criminal Procedure allows exactly that. A finding left only on paper is harder to counter than a witness who answers questions.
- Check the limits of the inspection body’s powers: the report stands as a notification document only for facts observed while exercising the powers conferred by law. Going beyond those limits is a substantive argument that can be used in the trial.
- Do not challenge the finding report in administrative litigation: Article 61 paragraph (5) expressly rules out that route. The challenge belongs in the criminal trial, before the judge deciding the merits.
- If you work for an inspection body: write the report knowing that you will be questioned about it under oath. Record the source of every finding, the time, the place and the persons present, because those are exactly the details tested at the hearing.
Frequently asked questions
Did the Court declare any provision unconstitutional in this decision?
Who are the finding bodies under Article 61 of the Code of Criminal Procedure?
Can the inspector who signed the report be heard as a witness?
Why does the disqualification set for criminal investigation bodies not apply?
What is the value of the finding report in criminal proceedings?
Why can the reporting officer not be a witness in administrative offence cases, but can here?
Which earlier decisions did the Court rely on?
Who heard the case and by what majority?
Original text of the legal act
The text below is reproduced in Romanian, the official form of publication.
Show the full legal textHide the full legal text
DECIZIA Nr. 161 din 26 februarie 2026
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c), ale art. 65 alin. (1) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 31 iulie 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte
Asztalos Csaba-Ferenc — judecător
Mihai Busuioc — judecător
Mihaela Ciochină — judecător
Cristian Deliorga — judecător
Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
Gheorghe Stan — judecător
Alina Oprișan — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1), (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3), ale art. 65 alin. (1)-(3) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Țîmbău Valerică în Dosarul nr. 13660/231/2017 al Judecătoriei Focșani — Secția penală și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.045D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) și c), precum și ale art. 64 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3) și ale art. 65 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală, argumentând că acestea nu au legătură cu cauza. Cu privire la dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și (5), precum și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției. Arată că prevederile art. 61 alin. (1) din același act normativ instituie obligația organelor de control de a întocmi procese-verbale de constatare atunci când există o suspiciune rezonabilă, ce trebuie dovedită de către organele de cercetare penală. De asemenea, textul criticat permite audierea persoanelor care întocmesc aceste procese-verbale, oferind o garanție a dreptului acuzatului de interogare a martorului. Acest lucru reprezintă o manifestare a dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție, asigurând, totodată, respectarea dreptului la un proces echitabil.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din 30 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 13.660/231/2017, Judecătoria Focșani — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1), (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3), ale art. 65 alin. (1)-(3) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Țîmbău Valerică într-o cauză având ca obiect falsul în înscrisuri sub semnătură privată.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în esență, autorul acesteia susține că organele de constatare nu pot fi audiate în calitate de martori în cauză, fiind incompatibile, motivat de faptul că au întocmit procesul-verbal de constatare ca urmare a controlului efectuat la societatea pe care acesta o reprezintă. Apreciază că această concluzie se desprinde din analiza coroborată a dispozițiilor art. 55 alin. (1) și (6), ale art. 61 alin. (1), ale art. 64 alin. (1) lit. c), ale art. 65 alin. (1), ale art. 99 alin. (1), ale art. 100 alin. (1) și ale art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală. În opinia sa, acest aspect este contrar art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere că, în materie contravențională, agentul constatator nu poate avea calitatea de martor. Totodată, face referire la hotărârea Curții de la Strasbourg, pronunțată la data de 26 octombrie 1984, în Cauza De Cubber împotriva Belgiei.
6. De asemenea, menționează că, spre deosebire de reglementarea anterioară — art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 — dispozițiile art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală nu mai atribuie procesului-verbal încheiat de organul de constatare valoarea de mijloc de probă, ci pe aceea de act de sesizare a organelor de urmărire penală. Această modificare legislativă s-a impus din necesitatea respectării principiului contradictorialității în administrarea probelor, pentru a se da inculpatului posibilitatea de a combate cele consemnate în procesul-verbal. Întocmind proces-verbal cu privire la infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege, agentul constatator acționează în calitate de organ de constatare, în temeiul art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Așadar, susține că, fiind organ de urmărire penală, este firesc să îi fie aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) raportate la art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, privitoare la incompatibilitatea organului de cercetare penală, care a fost expert sau martor în aceeași cauză.
7. Totodată, solicită Curții să constate că organul de cercetare penală nu este compatibil cu efectuarea actelor de cercetare penală dacă a fost expert sau martor în cauză. Arată că prevederi similare se regăseau și în legea procesual penală anterioară, respectiv art. 49 alin. 2 raportat la art. 48 alin. 1 lit. b)-i) din Codul de procedură penală din 1968, justificarea reglementării acestui caz de incompatibilitate fiind aceea că expertul și-a exprimat părerea în legătură cu anumite aspecte ale cauzei penale, iar persoana care a furnizat o probă într-o cauză penală să nu poată, ulterior, chiar ea să evalueze proba respectivă.
8. Judecătoria Focșani — Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că organele de constatare pot fi audiate în calitate de martor, chiar dacă au semnat procesul-verbal în care s-a consemnat ce s-a constatat cu ocazia controlului efectuat. Mai mult, consideră că aceste organe de constatare nu au întocmit acte de cercetare penală în cauză, neavând nici atribuții în acest sens.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 61 alin. (1), (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3), ale art. 65 alin. (1)-(3) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. Însă, ținând seama de notele scrise ale autorului excepției, precum și de obiectul cauzei a quo, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile art. 61 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c), ale art. 65 alin. (1) și ale art. 114 alin. (3) și (4), care au următorul conținut:
— Art. 61 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (5): „(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:
(…)
b) organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor;
(…)
(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
(…)
(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.”;
— Art. 64 alin. (1) lit. c): „(1) Judecătorul este incompatibil dacă:
(…)
c) a fost expert sau martor, în cauză;”
(…)
— Art. 65 alin. (1): „(1) Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală.”;
— Art. 114 alin. (3) și (4): „(3) Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părți sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate.
(4) Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.”
13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul la justiție, astfel cum acesta se interpretează în temeiul art. 20 din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu prevederile art. 147 referitoare la deciziile Curții Constituționale.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autorul susține că organele de constatare, respectiv angajații Gărzii Forestiere Focșani și ai Ocolului Silvic Obștea Tulnici, nu puteau fi audiate în calitate de martori în cauza sa, fiind incompatibile, întrucât au întocmit procesul-verbal de constatare ca urmare a controlului efectuat la societatea pe care autorul o reprezintă. În opinia sa, acest lucru este contrar prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere că, în materie contravențională, agentul constatator nu poate avea calitatea de martor.
15. Analizând susținerile autorului excepției, Curtea reține că argumentația acestuia se fundamentează pe o confuzie între statutul juridic al organului de constatare, astfel cum este reglementat de art. 61 din Codul de procedură penală, și cel al organului de cercetare penală, respectiv asupra sferei de incidență a incompatibilităților prevăzute de art. 64 și 65 din același act normativ.
16. Conform dispozițiilor art. 61 din Codul de procedură penală, organele de constatare au atribuția să constate, în exercitarea competenței ce le este conferită de lege, existența unor suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni, întocmind în acest sens un proces-verbal ce constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală. Contrar celor susținute de către autorul excepției, aceste organe nu desfășoară activități de urmărire penală, atribuțiile lor fiind strict delimitate la faza anterioară începerii urmării penale.
17. Prin urmare, organele de constatare nu se confundă cu organele de cercetare penală (poliție judiciară/procurori/organe de cercetare speciale), pentru care legiuitorul a instituit, în mod justificat, regimul incompatibilității la art. 64 și 65 din Codul de procedură penală, tocmai pentru a garanta imparțialitatea procesului penal. Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c), precum și ale art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticate de autorul excepției, sunt aplicabile judecătorilor, procurorilor și organelor de cercetare penală, cu referire expresă la ipoteza în care aceștia au fost anterior implicați în cauză ca martor sau expert. Or, organul de constatare nu se regăsește în niciuna dintre ipotezele reglementate de textele criticate, neavând prerogative de urmărire penală propriu-zisă.
18. De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate prin prisma unor critici similare celor din prezenta cauză, de exemplu, prin Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragrafele 15-25, Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, paragrafele 25-30, sau Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, paragrafele 15-21, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția, reținând că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probe în cauza penală, iar, potrivit art. 114 alin. (4) din același act normativ, pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62 din același act normativ.
19. În deciziile precitate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
20. Astfel, Curtea a constatat că posibilitatea conferită de normele procesual penale ale art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală — organele de constatare, se constituie într-o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia. Curtea a apreciat că textul criticat oferă posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc procese-verbale potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, aceasta constituindu-se, în egală măsură, într-o garanție a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare și, implicit, a prezumției de nevinovăție, ca garanție a dreptului la un proces echitabil.
21. Referitor la prevederile art. 114 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 763 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 3 martie 2020, Curtea a constatat deja conformitatea acestora cu dispozițiile art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 24 referitor la dreptul la apărare din Legea fundamentală.
22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior analizate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Țîmbău Valerică în Dosarul nr. 13.660/231/2017 al Judecătoriei Focșani — Secția penală și constată că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c), ale art. 65 alin. (1) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Focșani — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Alina Oprișan
This article is for informational purposes only and does not constitute legal advice. For specific situations, consult a licensed attorney or tax advisor.