In breve
- La Corte costituzionale della Romania ha respinto come infondata l’eccezione sollevata da un imputato secondo cui gli ispettori che avevano redatto il verbale di constatazione non potevano più essere sentiti come testimoni nel suo processo penale. Le disposizioni contestate del Codice di procedura penale restano costituzionali.
- Il motivo, spiegato dalla Corte: un organo di constatazione non è un organo di indagine penale. Le incompatibilità previste dagli articoli 64 e 65 riguardano giudici, pubblici ministeri e organi di indagine penale, non gli ispettori che segnalano un sospetto ragionevole e redigono un verbale.
- In concreto, sentire l’ispettore come testimone è una garanzia, non una violazione del diritto a un processo equo, proprio perché consente alla difesa di interrogare chi ha scritto il documento. La decisione è stata assunta all’unanimità.
Pubblicato: G.U. n. 635 del 31 luglio 2026
In vigore dal: 31 luglio 2026
Un uomo rinviato a giudizio dopo un controllo della Guardia forestale ha cercato di far escludere dal fascicolo le testimonianze degli ispettori che lo avevano controllato, sostenendo che non avevano più il diritto di essere testimoni. La Corte costituzionale gli ha risposto che aveva confuso due categorie diverse di autorità e che i testi di legge sono costituzionali. La decisione n. 161 del 26 febbraio 2026 è stata pubblicata nella Gazzetta ufficiale soltanto il 31 luglio 2026, nella stessa ondata di pronunce di quella relativa all’incompatibilità dei sindaci che sedevano nei consigli di amministrazione delle scuole, segno del consueto divario tra pronuncia e pubblicazione.
L’autore dell’eccezione, Țîmbău Valerică, era giudicato dal tribunale di primo grado di Focșani per falso in scrittura privata, in un procedimento aperto dopo un controllo presso la società che rappresentava. Il controllo era stato svolto da dipendenti della Guardia forestale di Focșani e del distretto forestale Obștea Tulnici, poi sentiti nel processo in qualità di testimoni.
La difesa ha costruito un ragionamento a catena: il verbale di constatazione è il primo atto del fascicolo, quello che ha avviato l’indagine; chi lo redige sarebbe quindi una sorta di organo di indagine; e l’organo di indagine penale che è stato testimone nella causa è incompatibile, ai sensi dell’articolo 64 comma (1) lettera c) in combinato con l’articolo 65 comma (1) del Codice di procedura penale. Da qui deriverebbe che gli ispettori non potevano più testimoniare. L’autore ha invocato anche il confronto con la materia degli illeciti amministrativi, in cui l’agente accertatore non può essere testimone, oltre alla sentenza della Corte europea dei diritti dell’uomo del 26 ottobre 1984 nella causa De Cubber contro Belgio.
La Corte ha respinto l’eccezione come infondata, all’unanimità, e ha constatato che l’articolo 61 comma (1) lettera b), commi (2) e (5), l’articolo 64 comma (1) lettera c), l’articolo 65 comma (1) e l’articolo 114 commi (3) e (4) del Codice di procedura penale sono costituzionali rispetto alle critiche formulate. L’argomento centrale è semplice: gli organi di constatazione di cui all’articolo 61 non svolgono indagini penali, i loro compiti si fermano prima del loro avvio, e l’articolo 114 comma (4) prevede espressamente che le persone che hanno redatto verbali in base agli articoli 61 e 62 possono essere sentite come testimoni.
Gli effetti che produce
La decisione è definitiva e generalmente obbligatoria dalla data di pubblicazione, il 31 luglio 2026. Non modifica una sola parola del Codice di procedura penale, ma chiude definitivamente una linea difensiva usata nei procedimenti che nascono da un controllo amministrativo.
Chi è indagato dopo un controllo della Guardia forestale, della Guardia ambientale, dell’ispettorato del lavoro, delle autorità fiscali o di qualsiasi altra struttura di controllo elencata all’articolo 61 non può più chiedere che le dichiarazioni degli ispettori siano escluse per incompatibilità. I giudici hanno ora un riferimento costituzionale esplicito per rigettare una richiesta di questo tipo, senza sospendere il processo per rimettere la questione alla Corte.
Resta intatta, invece, ogni difesa che attacchi il merito della testimonianza. La Corte non ha detto che l’ispettore ha ragione in ciò che dichiara, ma solo che può essere sentito. La sua credibilità, la conferma della dichiarazione da parte delle altre prove, le contraddizioni rispetto al contenuto del verbale e un eventuale interesse personale si discutono davanti al giudice del merito, come per qualsiasi testimone.
Un secondo effetto pratico riguarda la natura del verbale di constatazione. La Corte ricorda che, ai sensi dell’articolo 61 comma (5), esso è un atto di segnalazione agli organi di indagine penale, non un mezzo di prova, e non può essere impugnato davanti al giudice amministrativo. Le sue constatazioni entrano nel fascicolo proprio attraverso l’audizione di chi lo ha redatto, con le domande della difesa, nel rispetto del principio del contraddittorio.
Che cosa cambia rispetto a prima
La regola di diritto non è cambiata. È cambiata la sua solidità pratica: alla serie di decisioni che dicevano già la stessa cosa si aggiunge ora una pronuncia del 2026, pubblicata con effetto generalmente obbligatorio.
La Corte ha indicato di essersi già pronunciata su critiche simili con la decisione n. 198 del 7 aprile 2016, la decisione n. 97 del 1° marzo 2018 e la decisione n. 243 del 19 aprile 2018, tutte di rigetto. Quanto all’articolo 114 comma (3), la conformità al diritto a un processo equo e al diritto di difesa era stata accertata con la decisione n. 763 del 28 novembre 2019. La conclusione del 2026 è netta: non sono intervenuti elementi nuovi, quindi sia la soluzione sia le motivazioni delle decisioni precedenti restano valide.
È stato chiarito anche il confine tra le due categorie di autorità, proprio dove la difesa aveva cercato di cancellarlo. L’organo di constatazione osserva e verbalizza, nei limiti della propria competenza di controllo, e poi segnala. L’organo di indagine penale raccoglie e valuta le prove. Il regime delle incompatibilità è stato pensato per il secondo, a tutela dell’imparzialità dell’indagine, e non si estende per analogia al primo.
Un ultimo punto da tenere a mente: il fatto che negli illeciti amministrativi l’agente accertatore non possa essere testimone non si trasferisce al penale, dove il verbale ha una natura diversa e la legge prevede espressamente l’audizione.
Vantaggi e svantaggi
Che cosa migliora
- Porta prevedibilità nei processi penali nati da controlli amministrativi: le richieste di esclusione delle testimonianze degli ispettori hanno ora una risposta costituzionale chiara.
- Conferma un meccanismo favorevole alla difesa: se l’ispettore è sentito come testimone, può essere interrogato, contraddetto e messo di fronte al proprio verbale, cosa impossibile con un documento semplicemente depositato.
- Mantiene la separazione delle funzioni nel processo penale, perché esclude l’idea che un organo di controllo possa assumere compiti di indagine penale.
- Riduce il numero di eccezioni sollevate senza possibilità di successo e, con esse, il numero di processi sospesi in attesa di una risposta della Corte.
Che cosa resta un problema
- La differenza di trattamento rispetto agli illeciti amministrativi resta irrisolta sul piano legislativo, e la percezione di iniquità che genera non svanisce con una decisione di rigetto.
- La decisione non dice nulla sul peso che una simile testimonianza può avere nell’accertamento della colpevolezza, quindi l’equilibrio concreto resta affidato a ciascun giudice.
- La pubblicazione cinque mesi dopo la pronuncia significa che i procedimenti in attesa di questo riferimento ne sono rimasti privi per tutto quel periodo.
- Per l’imputato della causa che ha generato l’eccezione, come per altri in situazioni identiche, la difesa va ricostruita da zero, sulle prove, dopo anni di processo.
Consigli pratici
- Se sei indagato dopo un controllo: non costruire la difesa sull’incompatibilità degli ispettori. La Corte ha risposto quattro volte nello stesso senso. Sposta la discussione sul contenuto del verbale e su ciò che l’ispettore può davvero confermare a memoria.
- Chiedi espressamente l’audizione di chi ha firmato l’atto: hai diritto a interrogarli, e l’articolo 114 comma (4) del Codice di procedura penale lo consente proprio. Una constatazione rimasta solo sulla carta è più difficile da contrastare di un testimone che risponde alle domande.
- Verifica i limiti della competenza dell’organo di controllo: il verbale vale come atto di segnalazione solo per fatti accertati nell’esercizio delle attribuzioni previste dalla legge. Il superamento di quei limiti è una critica di merito, utilizzabile nel processo.
- Non impugnare il verbale di constatazione davanti al giudice amministrativo: l’articolo 61 comma (5) esclude espressamente questa via. La contestazione appartiene al processo penale, davanti al giudice del merito.
- Se lavori in un organo di controllo: redigi il verbale sapendo che ti saranno rivolte domande su di esso sotto giuramento. Annota la fonte di ogni constatazione, l’ora, il luogo e le persone presenti, perché sono esattamente i dettagli verificati in udienza.
Domande frequenti
La Corte ha dichiarato incostituzionale qualche disposizione con questa decisione?
Chi sono gli organi di constatazione dell’articolo 61 del Codice di procedura penale?
L’ispettore che ha firmato il verbale può essere sentito come testimone?
Perché non si applica l’incompatibilità prevista per l’organo di indagine penale?
Che valore ha il verbale di constatazione nel processo penale?
Perché negli illeciti amministrativi l’agente accertatore non può essere testimone e qui sì?
Quali decisioni precedenti ha richiamato la Corte?
Chi ha giudicato la causa e con quale maggioranza?
Testo originale dell’atto normativo
Il testo che segue è riprodotto in rumeno, la forma ufficiale di pubblicazione.
Mostra il testo integraleNascondi il testo integrale
DECIZIA Nr. 161 din 26 februarie 2026
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c), ale art. 65 alin. (1) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 31 iulie 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte
Asztalos Csaba-Ferenc — judecător
Mihai Busuioc — judecător
Mihaela Ciochină — judecător
Cristian Deliorga — judecător
Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
Gheorghe Stan — judecător
Alina Oprișan — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1), (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3), ale art. 65 alin. (1)-(3) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Țîmbău Valerică în Dosarul nr. 13660/231/2017 al Judecătoriei Focșani — Secția penală și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.045D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) și c), precum și ale art. 64 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3) și ale art. 65 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală, argumentând că acestea nu au legătură cu cauza. Cu privire la dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și (5), precum și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției. Arată că prevederile art. 61 alin. (1) din același act normativ instituie obligația organelor de control de a întocmi procese-verbale de constatare atunci când există o suspiciune rezonabilă, ce trebuie dovedită de către organele de cercetare penală. De asemenea, textul criticat permite audierea persoanelor care întocmesc aceste procese-verbale, oferind o garanție a dreptului acuzatului de interogare a martorului. Acest lucru reprezintă o manifestare a dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție, asigurând, totodată, respectarea dreptului la un proces echitabil.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din 30 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 13.660/231/2017, Judecătoria Focșani — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1), (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3), ale art. 65 alin. (1)-(3) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Țîmbău Valerică într-o cauză având ca obiect falsul în înscrisuri sub semnătură privată.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în esență, autorul acesteia susține că organele de constatare nu pot fi audiate în calitate de martori în cauză, fiind incompatibile, motivat de faptul că au întocmit procesul-verbal de constatare ca urmare a controlului efectuat la societatea pe care acesta o reprezintă. Apreciază că această concluzie se desprinde din analiza coroborată a dispozițiilor art. 55 alin. (1) și (6), ale art. 61 alin. (1), ale art. 64 alin. (1) lit. c), ale art. 65 alin. (1), ale art. 99 alin. (1), ale art. 100 alin. (1) și ale art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală. În opinia sa, acest aspect este contrar art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere că, în materie contravențională, agentul constatator nu poate avea calitatea de martor. Totodată, face referire la hotărârea Curții de la Strasbourg, pronunțată la data de 26 octombrie 1984, în Cauza De Cubber împotriva Belgiei.
6. De asemenea, menționează că, spre deosebire de reglementarea anterioară — art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 — dispozițiile art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală nu mai atribuie procesului-verbal încheiat de organul de constatare valoarea de mijloc de probă, ci pe aceea de act de sesizare a organelor de urmărire penală. Această modificare legislativă s-a impus din necesitatea respectării principiului contradictorialității în administrarea probelor, pentru a se da inculpatului posibilitatea de a combate cele consemnate în procesul-verbal. Întocmind proces-verbal cu privire la infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege, agentul constatator acționează în calitate de organ de constatare, în temeiul art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Așadar, susține că, fiind organ de urmărire penală, este firesc să îi fie aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) raportate la art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, privitoare la incompatibilitatea organului de cercetare penală, care a fost expert sau martor în aceeași cauză.
7. Totodată, solicită Curții să constate că organul de cercetare penală nu este compatibil cu efectuarea actelor de cercetare penală dacă a fost expert sau martor în cauză. Arată că prevederi similare se regăseau și în legea procesual penală anterioară, respectiv art. 49 alin. 2 raportat la art. 48 alin. 1 lit. b)-i) din Codul de procedură penală din 1968, justificarea reglementării acestui caz de incompatibilitate fiind aceea că expertul și-a exprimat părerea în legătură cu anumite aspecte ale cauzei penale, iar persoana care a furnizat o probă într-o cauză penală să nu poată, ulterior, chiar ea să evalueze proba respectivă.
8. Judecătoria Focșani — Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că organele de constatare pot fi audiate în calitate de martor, chiar dacă au semnat procesul-verbal în care s-a consemnat ce s-a constatat cu ocazia controlului efectuat. Mai mult, consideră că aceste organe de constatare nu au întocmit acte de cercetare penală în cauză, neavând nici atribuții în acest sens.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 61 alin. (1), (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și (3), ale art. 65 alin. (1)-(3) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. Însă, ținând seama de notele scrise ale autorului excepției, precum și de obiectul cauzei a quo, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile art. 61 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c), ale art. 65 alin. (1) și ale art. 114 alin. (3) și (4), care au următorul conținut:
— Art. 61 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (5): „(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:
(…)
b) organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor;
(…)
(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
(…)
(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.”;
— Art. 64 alin. (1) lit. c): „(1) Judecătorul este incompatibil dacă:
(…)
c) a fost expert sau martor, în cauză;”
(…)
— Art. 65 alin. (1): „(1) Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală.”;
— Art. 114 alin. (3) și (4): „(3) Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părți sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate.
(4) Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.”
13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul la justiție, astfel cum acesta se interpretează în temeiul art. 20 din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu prevederile art. 147 referitoare la deciziile Curții Constituționale.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autorul susține că organele de constatare, respectiv angajații Gărzii Forestiere Focșani și ai Ocolului Silvic Obștea Tulnici, nu puteau fi audiate în calitate de martori în cauza sa, fiind incompatibile, întrucât au întocmit procesul-verbal de constatare ca urmare a controlului efectuat la societatea pe care autorul o reprezintă. În opinia sa, acest lucru este contrar prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere că, în materie contravențională, agentul constatator nu poate avea calitatea de martor.
15. Analizând susținerile autorului excepției, Curtea reține că argumentația acestuia se fundamentează pe o confuzie între statutul juridic al organului de constatare, astfel cum este reglementat de art. 61 din Codul de procedură penală, și cel al organului de cercetare penală, respectiv asupra sferei de incidență a incompatibilităților prevăzute de art. 64 și 65 din același act normativ.
16. Conform dispozițiilor art. 61 din Codul de procedură penală, organele de constatare au atribuția să constate, în exercitarea competenței ce le este conferită de lege, existența unor suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni, întocmind în acest sens un proces-verbal ce constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală. Contrar celor susținute de către autorul excepției, aceste organe nu desfășoară activități de urmărire penală, atribuțiile lor fiind strict delimitate la faza anterioară începerii urmării penale.
17. Prin urmare, organele de constatare nu se confundă cu organele de cercetare penală (poliție judiciară/procurori/organe de cercetare speciale), pentru care legiuitorul a instituit, în mod justificat, regimul incompatibilității la art. 64 și 65 din Codul de procedură penală, tocmai pentru a garanta imparțialitatea procesului penal. Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c), precum și ale art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticate de autorul excepției, sunt aplicabile judecătorilor, procurorilor și organelor de cercetare penală, cu referire expresă la ipoteza în care aceștia au fost anterior implicați în cauză ca martor sau expert. Or, organul de constatare nu se regăsește în niciuna dintre ipotezele reglementate de textele criticate, neavând prerogative de urmărire penală propriu-zisă.
18. De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate prin prisma unor critici similare celor din prezenta cauză, de exemplu, prin Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragrafele 15-25, Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, paragrafele 25-30, sau Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, paragrafele 15-21, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția, reținând că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probe în cauza penală, iar, potrivit art. 114 alin. (4) din același act normativ, pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62 din același act normativ.
19. În deciziile precitate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
20. Astfel, Curtea a constatat că posibilitatea conferită de normele procesual penale ale art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală — organele de constatare, se constituie într-o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia. Curtea a apreciat că textul criticat oferă posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc procese-verbale potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, aceasta constituindu-se, în egală măsură, într-o garanție a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare și, implicit, a prezumției de nevinovăție, ca garanție a dreptului la un proces echitabil.
21. Referitor la prevederile art. 114 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 763 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 3 martie 2020, Curtea a constatat deja conformitatea acestora cu dispozițiile art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 24 referitor la dreptul la apărare din Legea fundamentală.
22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior analizate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Țîmbău Valerică în Dosarul nr. 13.660/231/2017 al Judecătoriei Focșani — Secția penală și constată că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. b), alin. (2) și (5), ale art. 64 alin. (1) lit. c), ale art. 65 alin. (1) și ale art. 114 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Focșani — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Alina Oprișan
Questo articolo ha carattere puramente informativo e non costituisce consulenza legale. Per situazioni specifiche, consultare un avvocato o un consulente fiscale autorizzato.