In breve
- La Corte costituzionale della Romania ha respinto come infondata l’eccezione di un imputato che chiedeva che alla difesa fossero fornite alcune informazioni reali minime sul testimone a identità protetta, per esempio eventuali condanne precedenti o parenti indagati nello stesso procedimento. La norma che consente l’attribuzione di uno pseudonimo resta costituzionale.
- Il motivo: rivelare tali informazioni potrebbe portare a identificare il testimone e svuoterebbe di senso la protezione, scoraggiando chi possiede informazioni essenziali dal partecipare all’amministrazione della giustizia.
- L’equilibrio esiste già nella legge: le dichiarazioni dei testimoni protetti non possono fondare in misura determinante una condanna, e la difesa può porre domande al testimone attraverso un sistema che preserva l’anonimato. La decisione è stata assunta all’unanimità.
Pubblicato: G.U. n. 635 del 31 luglio 2026
In vigore dal: 31 luglio 2026
Quanto può sapere la difesa di un testimone che la legge protegge con l’anonimato? Un imputato della contea di Neamț ha chiesto alla Corte costituzionale di affermare che lo pseudonimo da solo non basta, e la Corte ha risposto che qualsiasi dettaglio in più rischierebbe di smascherare il testimone. La decisione n. 163 del 26 febbraio 2026 è stata pubblicata nella Gazzetta ufficiale il 31 luglio 2026, nello stesso numero della pronuncia che ha confermato che gli ispettori che redigono verbali di constatazione possono essere sentiti come testimoni, anch’essa in materia di procedura penale e anch’essa di rigetto.
L’autore dell’eccezione, Săbiuță Vasile George, contestava l’articolo 126 comma (1) lettera c) del Codice di procedura penale in un procedimento pendente davanti alla camera preliminare del tribunale di Neamț. Quel testo consente al pubblico ministero, nel concedere lo status di testimone minacciato, di disporre la protezione dei dati identificativi mediante l’attribuzione di uno pseudonimo con cui il testimone firmerà la propria dichiarazione.
La sua critica era concreta. Uno pseudonimo, sosteneva, non dice alla difesa se il testimone è stato condannato per reati simili a quelli contestati, se esiste una condanna per falsa testimonianza, né se ha parenti stretti indagati nello stesso procedimento o in altri. Senza questi elementi, affermava, è impossibile verificare se il testimone abbia un interesse personale a dichiarare qualcosa in particolare, e il diritto di difesa diventa puramente formale. Ha invocato il diritto a un processo equo, il diritto all’integrità psichica, l’inviolabilità della libertà individuale e la garanzia del diritto di difesa.
La Corte ha respinto l’eccezione come infondata, all’unanimità, e ha constatato che la norma è costituzionale rispetto alle critiche formulate. Il ragionamento ha due parti. Primo, ogni dato reale ulteriore sul testimone può condurre alla sua identificazione, minando la finalità stessa dell’istituto e dissuadendo chi detiene informazioni decisive dal presentarsi davanti agli organi giudiziari. Secondo, la legge ha già compensato lo svantaggio della difesa, perché l’articolo 103 comma (3) del Codice di procedura penale vieta che una condanna si fondi in misura determinante sulle dichiarazioni dell’investigatore sotto copertura, dei collaboratori o dei testimoni protetti.
Gli effetti che produce
La decisione è definitiva e generalmente obbligatoria dalla pubblicazione, il 31 luglio 2026. Non modifica la lettera della legge, ma chiude una richiesta frequente in camera preliminare: obbligare l’accusa a comunicare un minimo di dati reali sul testimone a identità protetta.
In concreto, un imputato non può più ottenere, con un’eccezione di incostituzionalità, la rivelazione dei precedenti penali del testimone protetto o dei suoi legami familiari. La richiesta resta possibile nel processo, come questione di assunzione della prova, ma il giudice la valuterà rispetto al rischio concreto di identificazione, non rispetto a un diritto di sapere che la Corte non ha riconosciuto.
La decisione rafforza però indirettamente due strumenti reali di difesa. Il primo è il valore probatorio limitato: se l’accusa si appoggia in misura determinante su un testimone protetto, la condanna è impugnabile proprio per questo motivo. Il secondo è il diritto di porre domande al testimone, anche attraverso il sistema che garantisce l’anonimato, ai sensi dell’articolo 129 del Codice di procedura penale, dove l’organo giudiziario respinge solo le domande che potrebbero portare all’identificazione.
Un terzo effetto riguarda l’onere dell’accusa. La Corte ribadisce che lo status di testimone minacciato si concede soltanto in base a un sospetto ragionevole di pericolo, sostenuto da dati sufficienti, ai sensi dell’articolo 125 del Codice di procedura penale. La misura di protezione non si presume e non si concede su semplice richiesta, e i suoi presupposti vengono poi verificati dal giudice della camera preliminare.
Che cosa cambia rispetto a prima
Il testo dell’articolo 126 comma (1) lettera c) resta identico. Cambia il fatto che questa norma ha ora una conferma diretta di costituzionalità, su critiche mai esaminate in questa forma.
Fino a questa pronuncia il riferimento principale era la decisione n. 248 del 16 aprile 2019, con cui la Corte aveva dichiarato incostituzionale l’articolo 126 comma (6) del Codice di procedura penale, cioè un’altra parte dello stesso articolo. Da lì viene parte del ragionamento: l’istituto del testimone minacciato è accettabile, ma richiede garanzie. Il Governo ha sostenuto che la motivazione del 2019, paragrafi da 19 a 25, vale anche qui.
Nel frattempo il quadro normativo si è spostato verso il controllo. La legge n. 201/2023 ha introdotto una procedura chiara di verifica dei presupposti delle misure di protezione: il giudice della camera preliminare deve controllare, entro 15 giorni dalla ricezione del fascicolo, se sussistono ancora i motivi che le hanno giustificate. Quella modifica, richiamata in udienza dalla rappresentante del Ministero pubblico, spiega in parte perché il sistema è stato ritenuto equilibrato.
Nel merito, la Corte ha collocato la soluzione nella giurisprudenza della Corte europea dei diritti dell’uomo, che ammette i testimoni anonimi purché esistano garanzie sufficienti per contestarne la credibilità, richiamando le sentenze Kostovski contro Paesi Bassi e Doorson contro Paesi Bassi. La regola presa da Strasburgo è che una condanna non può basarsi esclusivamente o in misura determinante su una testimonianza anonima, esattamente quanto prevede la legge romena.
Vantaggi e svantaggi
Che cosa migliora
- Protegge efficacemente i testimoni esposti a ritorsioni e incoraggia quindi chi possiede informazioni essenziali a collaborare con gli organi giudiziari.
- Conferma espressamente che il valore probatorio limitato dell’articolo 103 comma (3) del Codice di procedura penale è il vero contrappeso all’anonimato, il che dà alla difesa un argomento chiaro in sede di impugnazione.
- Ricorda che lo status di testimone minacciato richiede un sospetto ragionevole provato, non una semplice richiesta, e che i presupposti sono controllati dal giudice della camera preliminare in 15 giorni.
- Elimina una richiesta che bloccava spesso la camera preliminare, abbreviando la fase di verifica delle prove nei procedimenti con testimoni protetti.
Che cosa resta un problema
- La difesa resta priva dello strumento più diretto per saggiare la credibilità: non può sapere se il testimone ha condanne per falsa testimonianza o interessi nel procedimento.
- La Corte non fissa alcuna soglia minima di informazioni comunicabili senza rischio di identificazione, quindi la prassi può variare da un collegio all’altro.
- L’espressione «in misura determinante» dell’articolo 103 comma (3) resta una nozione di apprezzamento, e il peso reale di una testimonianza anonima si decide caso per caso.
- La pubblicazione cinque mesi dopo la pronuncia ha lasciato senza questo riferimento i procedimenti che lo attendevano, in una fase con termini brevi.
Consigli pratici
- Se l’accusa si appoggia su un testimone protetto: non chiedere i dati identificativi, verifica invece se le prove che confermano la dichiarazione esistono davvero. L’articolo 103 comma (3) del Codice di procedura penale vieta una condanna fondata in misura determinante su tali dichiarazioni.
- Usa il diritto di porre domande: l’articolo 129 del Codice di procedura penale consente alla difesa di rivolgere domande al testimone sentito con il sistema che garantisce l’anonimato. Formulale per saggiare la coerenza del racconto, non l’identità della persona, altrimenti verranno respinte.
- Contesta i presupposti della misura, non il testo della legge: il giudice della camera preliminare deve verificare, entro 15 giorni dalla ricezione del fascicolo, se sussistono ancora i motivi che hanno giustificato la protezione. È quello il momento processuale utile.
- Verifica se lo status è stato concesso correttamente: ai sensi dell’articolo 125 del Codice di procedura penale serve un sospetto ragionevole di pericolo per la vita, l’integrità fisica, la libertà, i beni o l’attività professionale del testimone o di un familiare. L’assenza di dati che sostengano il pericolo è una critica pertinente.
- Se sei testimone e temi ritorsioni: chiedi espressamente protezione all’organo giudiziario e indica in che cosa consiste il rischio concreto. Lo pseudonimo è solo una delle misure previste dall’articolo 126 comma (1).
Domande frequenti
La Corte ha dichiarato incostituzionale la norma sullo pseudonimo?
Chi è il testimone minacciato e come si ottiene questo status?
Una condanna può basarsi sulla dichiarazione di un testimone protetto?
La difesa può interrogare un testimone a identità protetta?
Perché la difesa non può sapere se il testimone ha precedenti penali?
Che cosa dice la giurisprudenza europea sui testimoni anonimi?
Che cosa ha cambiato la legge n. 201/2023 in questa materia?
Chi ha giudicato la causa e con quale maggioranza?
Testo originale dell’atto normativo
Il testo che segue è riprodotto in rumeno, la forma ufficiale di pubblicazione.
Mostra il testo integraleNascondi il testo integrale
DECIZIA Nr. 163 din 26 februarie 2026
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 31 iulie 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte
Asztalos Csaba-Ferenc — judecător
Mihai Busuioc — judecător
Mihaela Ciochină — judecător
Cristian Deliorga — judecător
Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
Gheorghe Stan — judecător
Alina Oprișan — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția fost ridicată de Săbiuță Vasile George în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1 al Tribunalului Neamț — Secția penală și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.877D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Argumentează că legiuitorul a stabilit ca o persoană să poată dobândi statutul de martor protejat atunci când există o suspiciune rezonabilă privind pericolul la care este expusă. Organele de cercetare penală, precum și cele de urmărire penală sunt obligate să furnizeze suficiente date pentru a demonstra că persoana respectivă trebuie să beneficieze de această protecție, pornind de la statutul său de martor. Printre măsurile de protecție care pot fi luate se numără și cea criticată în această cauză, referitoare la protejarea datelor de identitate ale martorului. Deși art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu prevede în mod expres obligativitatea protejării intereselor martorilor sau victimelor, atunci când drepturile acestora sunt puse în pericol se aplică art. 8 din aceeași Convenție, care vizează respectarea vieții private.
4. De asemenea, precizează că, ulterior pronunțării Deciziei nr. 248 din 16 aprilie 2019, prin care a fost declarată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, au fost aduse modificări legislative prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative. Aceste modificări stabilesc o procedură clară pentru verificarea temeiurilor care au dus la instituirea măsurilor de protecție pentru martori. Astfel, judecătorul de cameră preliminară are obligația să verifice, în termen de 15 zile de la primirea dosarului, dacă mai subzistă temeiurile care au stat la baza măsurilor de protecție.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 17 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1, Tribunalul Neamț — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Săbiuță Vasile George într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederea criticată încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât pseudonimul atribuit martorului cu identitate protejată nu este însoțit de prezentarea unor date reale minime referitoare la acesta. Astfel de informații ar putea include, de exemplu, eventuale condamnări pentru infracțiuni similare celor pentru care este judecat inculpatul, condamnări pentru mărturie mincinoasă sau existența unor rude apropiate cercetate în cauza respectivă ori în altele. Autorul consideră că lipsa acestor detalii creează premisele unui proces inechitabil, permițând martorului să facă declarații nereale, motivat de avantajele substanțiale pe care le-ar putea obține.
7. De asemenea, arată că declarațiile martorului cu identitate protejată pot afecta integritatea psihică a persoanei acuzate pe nedrept, ceea ce, în opinia autorului, contravine prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituție. Menționează că există riscul apariției unor fenomene sociale negative și al abuzului de această instituție, ceea ce ar putea supune persoana vizată unui tratament inuman, cel puțin din perspectivă psiho-emoțională, încălcând astfel art. 22 alin. (2) din Legea fundamentală.
8. Totodată, autorul apreciază că dreptul la apărare devine ineficient dacă nu sunt cunoscute informații esențiale privind posibila subiectivitate sau interesul personal al martorului cu identitate protejată.
9. Tribunalul Neamț — Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că, în măsura în care, deși martorului i se atribuie un pseudonim sub care va semna declarația și sub care va fi eventual audiat inclusiv în fața instanței de fond, anumite date reale privind situația sa personală, juridică sau a membrilor de familie ai acestuia sunt puse la dispoziția părților ori a avocaților acestora, existând riscul ca prin furnizarea acestora să se conducă la identificarea martorului, protecția acordată acestuia nu ar mai fi una reală, efectivă, ceea ce ar lipsi de finalitate scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea instituției martorului amenințat, cu consecința scăderii eficienței acțiunii de descoperire a infracțiunilor și de eficientizare a reacției sociale de reprimare a lor, în condițiile în care persoane care cunosc date și informații determinante pentru soluționarea unor cauze penale ar fi lipsite de protecție și siguranță din partea autorităților competente.
10. De asemenea, instanța precizează că legiuitorul național a contrabalansat dezavantajul cu care se confruntă apărarea într-o astfel de situație prin recunoașterea unei valori probante limitate declarațiilor date de martorii cu identitate protejată. Astfel, restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații, pentru că au anumite interese în a acționa conform dorinței organului judiciar, întrucât resimt datoria morală de a acționa astfel, ca urmare a instituirii măsurilor de protecție sau din alte motive.
11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Raportat la criticile formulate, menționează paragrafele 19-25 din Decizia Curții Constituționale nr. 248 din 16 aprilie 2019 referitoare la dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală și opinează că acestea sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește critica autorului excepției în prezenta speță.
13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:
— Art. 126 alin. (1) lit. c): „(1) În cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: (…)
c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa;”.
16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 22 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, în art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei și în art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că instituția martorului amenințat este o instituție procesual penală care are la bază Rezoluția Consiliului Uniunii Europene 327 din 23 noiembrie 1995 privind protecția martorilor în cadrul luptei împotriva criminalității organizate internaționale, Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 privind persoanele care cooperează în procesul judiciar în lupta împotriva criminalității organizate și Recomandarea Consiliului Europei nr. R(97)13 privind intimidarea martorilor și drepturile apărării, adoptată la 10 septembrie 1997 de Comitetul de Miniștri și adresată statelor membre.
18. Pentru acordarea statutului de martor amenințat, potrivit prevederilor art. 125 din Codul de procedură penală, este necesară existența unei suspiciuni rezonabile că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea sa profesională ori ale unui membru de familie ar putea fi puse în pericol din cauza informațiilor oferite organelor judiciare sau a eventualelor declarații mincinoase. Așadar, persoana respectivă trebuie să aibă calitatea de martor în procesul penal și să dețină date sau informații esențiale pentru soluționarea unor cauze penale, date și informații pe care le-a comunicat sau urmează să le comunice organului judiciar.
19. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că utilizarea martorilor anonimi nu este, prin ea însăși, contrară exigențelor unui proces echitabil, atât timp cât există suficiente garanții care să permită contestarea credibilității și veridicității declarațiilor acestora. În jurisprudența sa, Curtea de la Strasbourg a reținut că probele obținute de la martori, în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de Convenție, trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (în acest sens, a se vedea Hotărârea din 20 noiembrie 1989, pronunțată în Cauza Kostovscki împotriva Olandei, paragraful 42, sau Hotărârea din 26 martie 1996 în Cauza Doorson împotriva Olandei, paragraful 76).
20. De asemenea, legislația procesual penală română prevede că declarațiile martorului cu identitate protejată nu pot constitui, în mod exclusiv, temei al condamnării, valoarea lor probatorie fiind una limitată, tocmai pentru a preveni orice potențial abuz și pentru a proteja dreptul la apărare al inculpatului. Astfel, dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală prevăd că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.
21. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații, pentru că au anumite interese în a acționa conform dorinței organului judiciar, întrucât resimt datoria morală de a acționa astfel, ca urmare a instituirii măsurilor de protecție sau din alte motive. În mod similar, și dispozițiile art. 861 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 limitau efectele declarațiilor martorilor supuși măsurilor de protecție în comparație cu efectele declarațiilor martorilor obișnuiți, arătând că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (a se vedea, Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragraful 23).
22. Curtea a statuat că administrarea probei cu martori în procesul penal, în condițiile instituirii în ceea ce îi privește a unor măsuri dintre cele prevăzute la art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezintă o excepție de la regulile generale referitoare la audierea martorilor, excepție ce determină obținerea unor declarații cu o valoare probantă restrânsă, a căror utilizare în procesul penal trebuie făcută conform art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, antereferită, paragraful 25).
23. Curtea nu poate reține critica potrivit căreia dreptul la apărare ar fi afectat de necunoașterea unor date reale despre martorul protejat. Astfel, dezvăluirea unor informații suplimentare referitoare la martor ar putea conduce la identificarea acestuia, subminând astfel scopul esențial al instituției martorului protejat și descurajând participarea la actul de justiție a persoanelor care dețin informații relevante pentru soluționarea cauzei penale. În acest context, protejarea identității martorului nu reprezintă doar o măsură de siguranță pentru acesta, ci și un instrument necesar pentru asigurarea funcționării eficiente a sistemului judiciar, permițând colectarea de probe și mărturii care altfel nu ar putea fi obținute. Prin urmare, menținerea confidențialității identității martorului reprezintă o garanție indispensabilă pentru încurajarea colaborării cu organele judiciare și pentru protejarea ordinii de drept.
24. Cu privire la criticile referitoare la contrarietatea dintre textul de lege criticat și art. 22 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că încălcarea dreptului la integritate psihică presupune existența unor tehnici sau metode directe/indirecte care să determine afectarea integrității psihice a inculpatului, însă în situația de față atribuirea unui pseudonim martorului amenințat sub care va semna declarația și sub care acesta va fi eventual audiat în fața instanței judecătorești reprezintă o garanție a modului în care se desfășoară procesul penal, fără a leza în vreun fel dreptul la integritate psihică a persoanei acuzate.
25. Referitor la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei acuzate, Curtea constată că existența martorilor cu identitate protejată nu afectează în niciun mod libertatea individuală sau siguranța persoanei acuzate. Dimpotrivă, reglementarea este menită să garanteze siguranța martorului, fără ca aceasta să aducă atingere libertății sau siguranței inculpatului, care beneficiază de toate celelalte garanții ale unui proces echitabil, inclusiv de dreptul de a solicita audierea martorului, de a adresa întrebări acestuia, chiar și prin intermediul unui sistem ce asigură anonimatul, în temeiul art. 129 alin. (3) din Codul de procedură penală care prevede că subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile art. 129 alin. (1) din același act normativ. În baza aceluiași cadru legislativ, organul judiciar va respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Săbiuță Vasile George în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1 al Tribunalului Neamț — Secția penală și constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Neamț — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Alina Oprișan
Questo articolo ha carattere puramente informativo e non costituisce consulenza legale. Per situazioni specifiche, consultare un avvocato o un consulente fiscale autorizzato.