Pe scurt
- Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția unui inculpat care cerea ca apărarea să primească date reale minime despre martorul cu identitate protejată, de exemplu condamnări anterioare sau rude cercetate în același dosar. Textul care permite acordarea unui pseudonim rămâne constituțional.
- Motivul: dezvăluirea unor astfel de informații ar putea duce la identificarea martorului și ar goli de sens protecția, descurajând participarea la actul de justiție a celor care dețin informații esențiale.
- Echilibrul există deja în lege: declarațiile martorilor protejați nu pot întemeia în măsură determinantă o condamnare, iar apărarea poate adresa întrebări martorului printr-un sistem care păstrează anonimatul. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.
Publicat: M. Of. nr. 635 din 31 iulie 2026
Intră în vigoare: 31 iulie 2026
Cât de mult poate afla apărarea despre un martor pe care legea îl protejează prin anonimat? Un inculpat din Neamț a cerut Curții Constituționale să spună că pseudonimul singur nu ajunge, iar Curtea i-a răspuns că orice detaliu în plus ar risca să îl demaște pe martor. Decizia nr. 163 din 26 februarie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 31 iulie 2026, în aceeași ediție cu decizia prin care Curtea a confirmat că inspectorii care întocmesc procese-verbale de constatare pot fi audiați ca martori, tot pe teren de procedură penală și tot cu soluție de respingere. Din aceeași serie face parte și decizia prin care contopirea pedepselor rămâne guvernată de legea penală mai favorabilă.
Autorul excepției, Săbiuță Vasile George, contesta art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală într-un dosar aflat în camera preliminară la Tribunalul Neamț. Textul îi permite procurorului să dispună, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim cu care martorul își va semna declarația.
Tot despre limitele camerei preliminare și despre cine administrează probele s-a pronunțat Curtea și într-un dosar cu probe digitale: percheziția informatică poate fi făcută și de un specialist din afara organelor judiciare, dacă lucrează în prezența procurorului.
Critica lui era concretă. Un pseudonim, spunea el, nu îi arată apărării nici dacă martorul a fost condamnat pentru infracțiuni similare celor din rechizitoriu, nici dacă are o condamnare pentru mărturie mincinoasă, nici dacă are rude apropiate cercetate în același dosar sau în altele. Fără aceste elemente, susținea el, nu se poate verifica dacă martorul are un interes personal în a declara ceva anume, iar dreptul la apărare devine formal. A invocat dreptul la un proces echitabil, dreptul la integritate psihică, inviolabilitatea libertății individuale și garantarea dreptului la apărare. Dreptul la apărare are însă și o latură mult mai practică, pe care Curtea a delimitat-o separat: lipsa avocatului din oficiu nu se reclamă la Curtea Constituțională, ci la instanța care judecă dosarul.
Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, și a constatat că textul este constituțional în raport cu criticile formulate. Este aceeași soluție pe care Curtea a dat-o și în cazul textului despre amenințarea adresată unui funcționar public aflat în exercițiul autorității de stat. Raționamentul are două părți. Prima: orice date reale suplimentare despre martor pot conduce la identificarea lui, ceea ce ar submina chiar scopul instituției și ar descuraja oamenii care dețin informații determinante să vină în fața organelor judiciare. A doua: legea a compensat deja dezavantajul apărării, pentru că art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală interzice ca o condamnare să se întemeieze în măsură determinantă pe declarațiile investigatorilor, ale colaboratorilor sau ale martorilor protejați.
Efectele pe care le produce
Decizia este definitivă și general obligatorie de la publicare, 31 iulie 2026. Ea nu schimbă textul legii, dar închide o cerere care apărea frecvent în camera preliminară: obligarea acuzării să comunice un minim de date reale despre martorul cu identitate protejată.
Concret, un inculpat nu mai poate obține prin excepție de neconstituționalitate dezvăluirea antecedentelor penale ale martorului protejat sau a legăturilor lui de familie. Cererea rămâne posibilă în procesul propriu-zis, ca chestiune de administrare a probelor, dar instanța o va cântări față de riscul concret de identificare, nu față de un drept de a ști pe care Curtea nu l-a recunoscut.
În schimb, decizia întărește indirect două instrumente reale de apărare. Primul este limitarea valorii probante: dacă acuzarea se sprijină în măsură determinantă pe un martor protejat, hotărârea de condamnare este atacabilă exact pe acest motiv. Al doilea este dreptul de a adresa întrebări martorului, inclusiv prin sistemul care asigură anonimatul, potrivit art. 129 din Codul de procedură penală, unde organul judiciar respinge doar întrebările care ar putea conduce la identificare.
Un al treilea efect ține de sarcina acuzării. Curtea reia ideea că statutul de martor amenințat se acordă doar pe baza unei suspiciuni rezonabile privind pericolul, dovedită cu date suficiente, potrivit art. 125 din Codul de procedură penală. Măsura de protecție nu se prezumă și nu se acordă la cerere fără temei, iar temeiurile ei se verifică ulterior de judecătorul de cameră preliminară.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Textul art. 126 alin. (1) lit. c) rămâne exact cum era. Ce se schimbă este că acest alineat are acum o confirmare directă de constituționalitate, pe critici care nu fuseseră analizate până acum în această formă.
Până la această decizie, reperul principal era Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, prin care Curtea declarase neconstituțional art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, adică o altă parte a aceluiași articol. De acolo venea și o parte a argumentației: instituția martorului amenințat este acceptabilă, dar are nevoie de garanții. Guvernul a susținut chiar că motivarea din 2019, paragrafele 19-25, este valabilă și aici.
Între timp, cadrul legal s-a schimbat în favoarea verificării. Legea nr. 201/2023 a introdus o procedură clară de control al temeiurilor măsurilor de protecție: judecătorul de cameră preliminară are obligația să verifice, în termen de 15 zile de la primirea dosarului, dacă mai subzistă motivele care au stat la baza lor. Această modificare, invocată în ședință de reprezentanta Ministerului Public, este parte din motivul pentru care sistemul a fost considerat echilibrat.
Pe fond, Curtea a așezat soluția în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care admite martorii anonimi atât timp cât există garanții suficiente pentru contestarea credibilității lor, cu trimitere la hotărârile din cauzele Kostovski împotriva Olandei și Doorson împotriva Olandei. Regula reținută de la Strasbourg este că o condamnare nu se poate baza exclusiv sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă, exact ce prevede și legea română.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Protejează eficient martorii care riscă represalii, deci încurajează oamenii cu informații esențiale să colaboreze cu organele judiciare.
- Confirmă explicit că limitarea valorii probante din art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală este contragreutatea reală a anonimatului, ceea ce dă apărării un argument clar în calea de atac.
- Reamintește că statutul de martor amenințat cere o suspiciune rezonabilă dovedită, nu o simplă cerere, iar temeiurile se verifică de judecătorul de cameră preliminară în 15 zile.
- Elimină o cerere care bloca frecvent camera preliminară, deci scurtează faza de verificare a probelor în dosarele cu martori protejați.
Ce rămâne o problemă
- Apărarea rămâne fără instrumentul cel mai direct de verificare a credibilității: nu poate afla dacă martorul are condamnări pentru mărturie mincinoasă sau interese în dosar.
- Curtea nu stabilește niciun prag minim de informații care ar putea fi comunicate fără risc de identificare, deci practica poate diferi de la un complet la altul.
- Formula „măsură determinantă” din art. 103 alin. (3) rămâne o noțiune de apreciere, iar cât cântărește efectiv o mărturie anonimă se decide de la caz la caz.
- Publicarea la cinci luni de la pronunțare a lăsat dosarele care așteptau acest reper fără el, într-o fază procesuală cu termene scurte.
Sfaturi utile
- Dacă acuzarea se sprijină pe un martor protejat: nu cere date de identitate, ci verifică dacă probele care coroborează declarația există efectiv. Art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală interzice condamnarea întemeiată în măsură determinantă pe astfel de declarații.
- Folosește dreptul de a întreba: art. 129 din Codul de procedură penală permite apărării să adreseze întrebări martorului audiat prin sistemul care asigură anonimatul. Formulează întrebările astfel încât să testeze coerența relatării, nu identitatea persoanei, altfel vor fi respinse.
- Contestă temeiurile măsurii, nu textul legii: judecătorul de cameră preliminară are obligația să verifice, în 15 zile de la primirea dosarului, dacă mai subzistă motivele care au justificat protecția. Acesta este momentul procesual util.
- Verifică dacă statutul a fost acordat corect: potrivit art. 125 din Codul de procedură penală, e nevoie de o suspiciune rezonabilă privind pericolul pentru viață, integritate, libertate, bunuri sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie. Absența datelor care susțin pericolul este o critică pertinentă.
- Dacă ești martor și te temi de represalii: cere expres protecția organului judiciar și arată în ce constă riscul concret. Pseudonimul este doar una dintre măsurile posibile prevăzute la art. 126 alin. (1).
Întrebări frecvente
A declarat Curtea neconstituțional textul privind pseudonimul?
Ce este martorul amenințat și cum se acordă acest statut?
Poate o condamnare să se bazeze pe declarația unui martor protejat?
Poate apărarea să pună întrebări unui martor cu identitate protejată?
De ce nu poate afla apărarea dacă martorul are antecedente penale?
Ce spune jurisprudența europeană despre martorii anonimi?
Ce a schimbat Legea nr. 201/2023 în această materie?
Cine a judecat cauza și cu ce majoritate?
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 635 din 31 iulie 2026 8 pagini PDF, 87 KB actul începe la pagina 5
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA Nr. 163 din 26 februarie 2026
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 31 iulie 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte
Asztalos Csaba-Ferenc — judecător
Mihai Busuioc — judecător
Mihaela Ciochină — judecător
Cristian Deliorga — judecător
Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
Gheorghe Stan — judecător
Alina Oprișan — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția fost ridicată de Săbiuță Vasile George în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1 al Tribunalului Neamț — Secția penală și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.877D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Argumentează că legiuitorul a stabilit ca o persoană să poată dobândi statutul de martor protejat atunci când există o suspiciune rezonabilă privind pericolul la care este expusă. Organele de cercetare penală, precum și cele de urmărire penală sunt obligate să furnizeze suficiente date pentru a demonstra că persoana respectivă trebuie să beneficieze de această protecție, pornind de la statutul său de martor. Printre măsurile de protecție care pot fi luate se numără și cea criticată în această cauză, referitoare la protejarea datelor de identitate ale martorului. Deși art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu prevede în mod expres obligativitatea protejării intereselor martorilor sau victimelor, atunci când drepturile acestora sunt puse în pericol se aplică art. 8 din aceeași Convenție, care vizează respectarea vieții private.
4. De asemenea, precizează că, ulterior pronunțării Deciziei nr. 248 din 16 aprilie 2019, prin care a fost declarată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, au fost aduse modificări legislative prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative. Aceste modificări stabilesc o procedură clară pentru verificarea temeiurilor care au dus la instituirea măsurilor de protecție pentru martori. Astfel, judecătorul de cameră preliminară are obligația să verifice, în termen de 15 zile de la primirea dosarului, dacă mai subzistă temeiurile care au stat la baza măsurilor de protecție.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 17 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1, Tribunalul Neamț — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Săbiuță Vasile George într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederea criticată încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât pseudonimul atribuit martorului cu identitate protejată nu este însoțit de prezentarea unor date reale minime referitoare la acesta. Astfel de informații ar putea include, de exemplu, eventuale condamnări pentru infracțiuni similare celor pentru care este judecat inculpatul, condamnări pentru mărturie mincinoasă sau existența unor rude apropiate cercetate în cauza respectivă ori în altele. Autorul consideră că lipsa acestor detalii creează premisele unui proces inechitabil, permițând martorului să facă declarații nereale, motivat de avantajele substanțiale pe care le-ar putea obține.
7. De asemenea, arată că declarațiile martorului cu identitate protejată pot afecta integritatea psihică a persoanei acuzate pe nedrept, ceea ce, în opinia autorului, contravine prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituție. Menționează că există riscul apariției unor fenomene sociale negative și al abuzului de această instituție, ceea ce ar putea supune persoana vizată unui tratament inuman, cel puțin din perspectivă psiho-emoțională, încălcând astfel art. 22 alin. (2) din Legea fundamentală.
8. Totodată, autorul apreciază că dreptul la apărare devine ineficient dacă nu sunt cunoscute informații esențiale privind posibila subiectivitate sau interesul personal al martorului cu identitate protejată.
9. Tribunalul Neamț — Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că, în măsura în care, deși martorului i se atribuie un pseudonim sub care va semna declarația și sub care va fi eventual audiat inclusiv în fața instanței de fond, anumite date reale privind situația sa personală, juridică sau a membrilor de familie ai acestuia sunt puse la dispoziția părților ori a avocaților acestora, existând riscul ca prin furnizarea acestora să se conducă la identificarea martorului, protecția acordată acestuia nu ar mai fi una reală, efectivă, ceea ce ar lipsi de finalitate scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea instituției martorului amenințat, cu consecința scăderii eficienței acțiunii de descoperire a infracțiunilor și de eficientizare a reacției sociale de reprimare a lor, în condițiile în care persoane care cunosc date și informații determinante pentru soluționarea unor cauze penale ar fi lipsite de protecție și siguranță din partea autorităților competente.
10. De asemenea, instanța precizează că legiuitorul național a contrabalansat dezavantajul cu care se confruntă apărarea într-o astfel de situație prin recunoașterea unei valori probante limitate declarațiilor date de martorii cu identitate protejată. Astfel, restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații, pentru că au anumite interese în a acționa conform dorinței organului judiciar, întrucât resimt datoria morală de a acționa astfel, ca urmare a instituirii măsurilor de protecție sau din alte motive.
11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Raportat la criticile formulate, menționează paragrafele 19-25 din Decizia Curții Constituționale nr. 248 din 16 aprilie 2019 referitoare la dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală și opinează că acestea sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește critica autorului excepției în prezenta speță.
13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:
— Art. 126 alin. (1) lit. c): „(1) În cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: (…)
c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa;”.
16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 22 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, în art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei și în art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că instituția martorului amenințat este o instituție procesual penală care are la bază Rezoluția Consiliului Uniunii Europene 327 din 23 noiembrie 1995 privind protecția martorilor în cadrul luptei împotriva criminalității organizate internaționale, Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 privind persoanele care cooperează în procesul judiciar în lupta împotriva criminalității organizate și Recomandarea Consiliului Europei nr. R(97)13 privind intimidarea martorilor și drepturile apărării, adoptată la 10 septembrie 1997 de Comitetul de Miniștri și adresată statelor membre.
18. Pentru acordarea statutului de martor amenințat, potrivit prevederilor art. 125 din Codul de procedură penală, este necesară existența unei suspiciuni rezonabile că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea sa profesională ori ale unui membru de familie ar putea fi puse în pericol din cauza informațiilor oferite organelor judiciare sau a eventualelor declarații mincinoase. Așadar, persoana respectivă trebuie să aibă calitatea de martor în procesul penal și să dețină date sau informații esențiale pentru soluționarea unor cauze penale, date și informații pe care le-a comunicat sau urmează să le comunice organului judiciar.
19. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că utilizarea martorilor anonimi nu este, prin ea însăși, contrară exigențelor unui proces echitabil, atât timp cât există suficiente garanții care să permită contestarea credibilității și veridicității declarațiilor acestora. În jurisprudența sa, Curtea de la Strasbourg a reținut că probele obținute de la martori, în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de Convenție, trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (în acest sens, a se vedea Hotărârea din 20 noiembrie 1989, pronunțată în Cauza Kostovscki împotriva Olandei, paragraful 42, sau Hotărârea din 26 martie 1996 în Cauza Doorson împotriva Olandei, paragraful 76).
20. De asemenea, legislația procesual penală română prevede că declarațiile martorului cu identitate protejată nu pot constitui, în mod exclusiv, temei al condamnării, valoarea lor probatorie fiind una limitată, tocmai pentru a preveni orice potențial abuz și pentru a proteja dreptul la apărare al inculpatului. Astfel, dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală prevăd că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.
21. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații, pentru că au anumite interese în a acționa conform dorinței organului judiciar, întrucât resimt datoria morală de a acționa astfel, ca urmare a instituirii măsurilor de protecție sau din alte motive. În mod similar, și dispozițiile art. 861 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 limitau efectele declarațiilor martorilor supuși măsurilor de protecție în comparație cu efectele declarațiilor martorilor obișnuiți, arătând că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (a se vedea, Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragraful 23).
22. Curtea a statuat că administrarea probei cu martori în procesul penal, în condițiile instituirii în ceea ce îi privește a unor măsuri dintre cele prevăzute la art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezintă o excepție de la regulile generale referitoare la audierea martorilor, excepție ce determină obținerea unor declarații cu o valoare probantă restrânsă, a căror utilizare în procesul penal trebuie făcută conform art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, antereferită, paragraful 25).
23. Curtea nu poate reține critica potrivit căreia dreptul la apărare ar fi afectat de necunoașterea unor date reale despre martorul protejat. Astfel, dezvăluirea unor informații suplimentare referitoare la martor ar putea conduce la identificarea acestuia, subminând astfel scopul esențial al instituției martorului protejat și descurajând participarea la actul de justiție a persoanelor care dețin informații relevante pentru soluționarea cauzei penale. În acest context, protejarea identității martorului nu reprezintă doar o măsură de siguranță pentru acesta, ci și un instrument necesar pentru asigurarea funcționării eficiente a sistemului judiciar, permițând colectarea de probe și mărturii care altfel nu ar putea fi obținute. Prin urmare, menținerea confidențialității identității martorului reprezintă o garanție indispensabilă pentru încurajarea colaborării cu organele judiciare și pentru protejarea ordinii de drept.
24. Cu privire la criticile referitoare la contrarietatea dintre textul de lege criticat și art. 22 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că încălcarea dreptului la integritate psihică presupune existența unor tehnici sau metode directe/indirecte care să determine afectarea integrității psihice a inculpatului, însă în situația de față atribuirea unui pseudonim martorului amenințat sub care va semna declarația și sub care acesta va fi eventual audiat în fața instanței judecătorești reprezintă o garanție a modului în care se desfășoară procesul penal, fără a leza în vreun fel dreptul la integritate psihică a persoanei acuzate.
25. Referitor la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei acuzate, Curtea constată că existența martorilor cu identitate protejată nu afectează în niciun mod libertatea individuală sau siguranța persoanei acuzate. Dimpotrivă, reglementarea este menită să garanteze siguranța martorului, fără ca aceasta să aducă atingere libertății sau siguranței inculpatului, care beneficiază de toate celelalte garanții ale unui proces echitabil, inclusiv de dreptul de a solicita audierea martorului, de a adresa întrebări acestuia, chiar și prin intermediul unui sistem ce asigură anonimatul, în temeiul art. 129 alin. (3) din Codul de procedură penală care prevede că subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile art. 129 alin. (1) din același act normativ. În baza aceluiași cadru legislativ, organul judiciar va respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Săbiuță Vasile George în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1 al Tribunalului Neamț — Secția penală și constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Neamț — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Alina Oprișan
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.