In brief
- Romania’s Constitutional Court rejected as unfounded the challenge of a defendant who asked that the defence receive minimum real data about a witness with a protected identity, for instance previous convictions or close relatives investigated in the same case. The provision allowing a pseudonym remains constitutional.
- The reason: disclosing such information could lead to identifying the witness and would empty the protection of meaning, discouraging people who hold essential information from taking part in the judicial process.
- The balance already exists in the law: statements of protected witnesses cannot be the determining basis for a conviction, and the defence may put questions to the witness through a system that preserves anonymity. The decision was taken unanimously.
Published: Official Gazette No. 635 of 31 July 2026
In force from: 31 July 2026
How much may the defence learn about a witness whom the law protects through anonymity? A defendant from Neamț county asked the Constitutional Court to rule that a pseudonym alone is not enough, and the Court answered that any additional detail would risk exposing the witness. Decision No. 163 of 26 February 2026 was published in the Official Gazette on 31 July 2026, in the same issue as the ruling confirming that inspectors who draw up finding reports may be heard as witnesses, also in the field of criminal procedure and also a rejection.
The author of the challenge, Săbiuță Vasile George, contested Article 126 paragraph (1) letter c) of the Code of Criminal Procedure in a case pending before the preliminary chamber of the Neamț County Court. That provision allows the prosecutor, when granting the status of threatened witness, to order the protection of identity data by assigning a pseudonym with which the witness will sign the statement.
His criticism was concrete. A pseudonym, he argued, tells the defence nothing about whether the witness has been convicted of offences similar to those in the indictment, whether there is a conviction for perjury, or whether close relatives are under investigation in the same case or in others. Without those elements, he claimed, it is impossible to verify whether the witness has a personal interest in stating something in particular, and the right to a defence becomes purely formal. He invoked the right to a fair trial, the right to psychological integrity, the inviolability of individual liberty and the guarantee of the right to a defence.
The Court rejected the challenge as unfounded, unanimously, and found the provision constitutional in relation to the criticism raised. The reasoning has two parts. First, any additional real data about the witness may lead to identification, which would undermine the very purpose of the institution and deter people holding decisive information from coming before the judicial authorities. Second, the law has already offset the disadvantage of the defence, because Article 103 paragraph (3) of the Code of Criminal Procedure prohibits a conviction from being based to a determining extent on the statements of undercover investigators, collaborators or protected witnesses.
What it changes in practice
The decision is final and generally binding from publication, 31 July 2026. It does not change the wording of the law, but it closes a request that came up frequently in the preliminary chamber: obliging the prosecution to disclose a minimum of real data about the witness with a protected identity.
In practical terms, a defendant can no longer obtain, through a constitutional challenge, the disclosure of a protected witness’s criminal record or family connections. The request remains possible in the trial itself, as a matter of taking evidence, but the court will weigh it against the concrete risk of identification, not against a right to know that the Court has not recognised.
The decision does, however, indirectly strengthen two genuine defence instruments. The first is the limited evidentiary value: if the prosecution relies to a determining extent on a protected witness, a conviction can be attacked on exactly that ground. The second is the right to put questions to the witness, including through the system that ensures anonymity, under Article 129 of the Code of Criminal Procedure, where the judicial body rejects only questions that could lead to identification.
A third effect concerns the burden on the prosecution. The Court restates that the status of threatened witness is granted only on the basis of a reasonable suspicion of danger, supported by sufficient data, under Article 125 of the Code of Criminal Procedure. The protective measure is not presumed and is not granted on request without grounds, and those grounds are later verified by the judge of the preliminary chamber.
What has changed compared with the previous situation
The text of Article 126 paragraph (1) letter c) remains exactly as it was. What changes is that this provision now has a direct confirmation of constitutionality, on criticism that had not been examined in this form before.
Until this ruling, the main reference was Decision No. 248 of 16 April 2019, by which the Court had declared Article 126 paragraph (6) of the Code of Criminal Procedure unconstitutional, that is, another part of the same article. Part of the reasoning comes from there: the institution of the threatened witness is acceptable, but it needs safeguards. The Government even argued that the 2019 reasoning, paragraphs 19 to 25, applies here as well.
In the meantime, the legal framework has shifted towards verification. Law No. 201/2023 introduced a clear procedure for reviewing the grounds of protective measures: the judge of the preliminary chamber must check, within 15 days of receiving the file, whether the reasons behind them still stand. That amendment, invoked at the hearing by the representative of the Public Ministry, is part of the reason why the system was considered balanced.
On the substance, the Court placed its solution within the case law of the European Court of Human Rights, which accepts anonymous witnesses as long as sufficient safeguards allow their credibility to be challenged, referring to the judgments in Kostovski v. the Netherlands and Doorson v. the Netherlands. The rule taken from Strasbourg is that a conviction cannot rest exclusively or to a determining extent on anonymous testimony, exactly what Romanian law provides.
Advantages and disadvantages
What it improves
- It effectively protects witnesses at risk of retaliation, and so encourages people with essential information to cooperate with the judicial authorities.
- It expressly confirms that the limited evidentiary value in Article 103 paragraph (3) of the Code of Criminal Procedure is the real counterweight to anonymity, which gives the defence a clear argument on appeal.
- It recalls that the status of threatened witness requires a proven reasonable suspicion, not a mere request, and that the grounds are reviewed by the judge of the preliminary chamber within 15 days.
- It removes a request that frequently blocked the preliminary chamber, shortening the evidence-review stage in cases with protected witnesses.
What remains a problem
- The defence is left without the most direct tool for testing credibility: it cannot find out whether the witness has convictions for perjury or interests in the case.
- The Court sets no minimum threshold of information that could be disclosed without a risk of identification, so practice may differ from one panel to another.
- The phrase “determining extent” in Article 103 paragraph (3) remains a matter of appreciation, and how much anonymous testimony actually weighs is decided case by case.
- Publication five months after the ruling left the cases waiting for this reference without it, at a procedural stage with short deadlines.
Practical advice
- If the prosecution relies on a protected witness: do not ask for identity data, check instead whether the evidence corroborating the statement actually exists. Article 103 paragraph (3) of the Code of Criminal Procedure prohibits a conviction based to a determining extent on such statements.
- Use the right to question: Article 129 of the Code of Criminal Procedure lets the defence put questions to a witness heard through the system that ensures anonymity. Frame the questions so that they test the coherence of the account, not the person’s identity, otherwise they will be rejected.
- Challenge the grounds of the measure, not the text of the law: the judge of the preliminary chamber must verify, within 15 days of receiving the file, whether the reasons that justified the protection still stand. That is the useful procedural moment.
- Check whether the status was granted correctly: under Article 125 of the Code of Criminal Procedure a reasonable suspicion of danger is required, concerning the life, bodily integrity, liberty, property or professional activity of the witness or a family member. The absence of data supporting the danger is a valid line of criticism.
- If you are a witness and fear retaliation: expressly ask the judicial body for protection and set out the concrete risk. A pseudonym is only one of the measures available under Article 126 paragraph (1).
Frequently asked questions
Did the Court declare the provision on pseudonyms unconstitutional?
What is a threatened witness and how is that status granted?
Can a conviction rest on the statement of a protected witness?
Can the defence question a witness with a protected identity?
Why can the defence not find out whether the witness has a criminal record?
What does European case law say about anonymous witnesses?
What did Law No. 201/2023 change in this area?
Who heard the case and by what majority?
Original text of the legal act
The text below is reproduced in Romanian, the official form of publication.
Show the full legal textHide the full legal text
DECIZIA Nr. 163 din 26 februarie 2026
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 31 iulie 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte
Asztalos Csaba-Ferenc — judecător
Mihai Busuioc — judecător
Mihaela Ciochină — judecător
Cristian Deliorga — judecător
Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
Gheorghe Stan — judecător
Alina Oprișan — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția fost ridicată de Săbiuță Vasile George în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1 al Tribunalului Neamț — Secția penală și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.877D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Argumentează că legiuitorul a stabilit ca o persoană să poată dobândi statutul de martor protejat atunci când există o suspiciune rezonabilă privind pericolul la care este expusă. Organele de cercetare penală, precum și cele de urmărire penală sunt obligate să furnizeze suficiente date pentru a demonstra că persoana respectivă trebuie să beneficieze de această protecție, pornind de la statutul său de martor. Printre măsurile de protecție care pot fi luate se numără și cea criticată în această cauză, referitoare la protejarea datelor de identitate ale martorului. Deși art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu prevede în mod expres obligativitatea protejării intereselor martorilor sau victimelor, atunci când drepturile acestora sunt puse în pericol se aplică art. 8 din aceeași Convenție, care vizează respectarea vieții private.
4. De asemenea, precizează că, ulterior pronunțării Deciziei nr. 248 din 16 aprilie 2019, prin care a fost declarată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, au fost aduse modificări legislative prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative. Aceste modificări stabilesc o procedură clară pentru verificarea temeiurilor care au dus la instituirea măsurilor de protecție pentru martori. Astfel, judecătorul de cameră preliminară are obligația să verifice, în termen de 15 zile de la primirea dosarului, dacă mai subzistă temeiurile care au stat la baza măsurilor de protecție.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 17 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1, Tribunalul Neamț — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Săbiuță Vasile George într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederea criticată încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât pseudonimul atribuit martorului cu identitate protejată nu este însoțit de prezentarea unor date reale minime referitoare la acesta. Astfel de informații ar putea include, de exemplu, eventuale condamnări pentru infracțiuni similare celor pentru care este judecat inculpatul, condamnări pentru mărturie mincinoasă sau existența unor rude apropiate cercetate în cauza respectivă ori în altele. Autorul consideră că lipsa acestor detalii creează premisele unui proces inechitabil, permițând martorului să facă declarații nereale, motivat de avantajele substanțiale pe care le-ar putea obține.
7. De asemenea, arată că declarațiile martorului cu identitate protejată pot afecta integritatea psihică a persoanei acuzate pe nedrept, ceea ce, în opinia autorului, contravine prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituție. Menționează că există riscul apariției unor fenomene sociale negative și al abuzului de această instituție, ceea ce ar putea supune persoana vizată unui tratament inuman, cel puțin din perspectivă psiho-emoțională, încălcând astfel art. 22 alin. (2) din Legea fundamentală.
8. Totodată, autorul apreciază că dreptul la apărare devine ineficient dacă nu sunt cunoscute informații esențiale privind posibila subiectivitate sau interesul personal al martorului cu identitate protejată.
9. Tribunalul Neamț — Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că, în măsura în care, deși martorului i se atribuie un pseudonim sub care va semna declarația și sub care va fi eventual audiat inclusiv în fața instanței de fond, anumite date reale privind situația sa personală, juridică sau a membrilor de familie ai acestuia sunt puse la dispoziția părților ori a avocaților acestora, existând riscul ca prin furnizarea acestora să se conducă la identificarea martorului, protecția acordată acestuia nu ar mai fi una reală, efectivă, ceea ce ar lipsi de finalitate scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea instituției martorului amenințat, cu consecința scăderii eficienței acțiunii de descoperire a infracțiunilor și de eficientizare a reacției sociale de reprimare a lor, în condițiile în care persoane care cunosc date și informații determinante pentru soluționarea unor cauze penale ar fi lipsite de protecție și siguranță din partea autorităților competente.
10. De asemenea, instanța precizează că legiuitorul național a contrabalansat dezavantajul cu care se confruntă apărarea într-o astfel de situație prin recunoașterea unei valori probante limitate declarațiilor date de martorii cu identitate protejată. Astfel, restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații, pentru că au anumite interese în a acționa conform dorinței organului judiciar, întrucât resimt datoria morală de a acționa astfel, ca urmare a instituirii măsurilor de protecție sau din alte motive.
11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Raportat la criticile formulate, menționează paragrafele 19-25 din Decizia Curții Constituționale nr. 248 din 16 aprilie 2019 referitoare la dispozițiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală și opinează că acestea sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește critica autorului excepției în prezenta speță.
13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:
— Art. 126 alin. (1) lit. c): „(1) În cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: (…)
c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa;”.
16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 22 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, în art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei și în art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că instituția martorului amenințat este o instituție procesual penală care are la bază Rezoluția Consiliului Uniunii Europene 327 din 23 noiembrie 1995 privind protecția martorilor în cadrul luptei împotriva criminalității organizate internaționale, Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 privind persoanele care cooperează în procesul judiciar în lupta împotriva criminalității organizate și Recomandarea Consiliului Europei nr. R(97)13 privind intimidarea martorilor și drepturile apărării, adoptată la 10 septembrie 1997 de Comitetul de Miniștri și adresată statelor membre.
18. Pentru acordarea statutului de martor amenințat, potrivit prevederilor art. 125 din Codul de procedură penală, este necesară existența unei suspiciuni rezonabile că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea sa profesională ori ale unui membru de familie ar putea fi puse în pericol din cauza informațiilor oferite organelor judiciare sau a eventualelor declarații mincinoase. Așadar, persoana respectivă trebuie să aibă calitatea de martor în procesul penal și să dețină date sau informații esențiale pentru soluționarea unor cauze penale, date și informații pe care le-a comunicat sau urmează să le comunice organului judiciar.
19. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că utilizarea martorilor anonimi nu este, prin ea însăși, contrară exigențelor unui proces echitabil, atât timp cât există suficiente garanții care să permită contestarea credibilității și veridicității declarațiilor acestora. În jurisprudența sa, Curtea de la Strasbourg a reținut că probele obținute de la martori, în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de Convenție, trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (în acest sens, a se vedea Hotărârea din 20 noiembrie 1989, pronunțată în Cauza Kostovscki împotriva Olandei, paragraful 42, sau Hotărârea din 26 martie 1996 în Cauza Doorson împotriva Olandei, paragraful 76).
20. De asemenea, legislația procesual penală română prevede că declarațiile martorului cu identitate protejată nu pot constitui, în mod exclusiv, temei al condamnării, valoarea lor probatorie fiind una limitată, tocmai pentru a preveni orice potențial abuz și pentru a proteja dreptul la apărare al inculpatului. Astfel, dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală prevăd că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.
21. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații, pentru că au anumite interese în a acționa conform dorinței organului judiciar, întrucât resimt datoria morală de a acționa astfel, ca urmare a instituirii măsurilor de protecție sau din alte motive. În mod similar, și dispozițiile art. 861 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 limitau efectele declarațiilor martorilor supuși măsurilor de protecție în comparație cu efectele declarațiilor martorilor obișnuiți, arătând că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (a se vedea, Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragraful 23).
22. Curtea a statuat că administrarea probei cu martori în procesul penal, în condițiile instituirii în ceea ce îi privește a unor măsuri dintre cele prevăzute la art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezintă o excepție de la regulile generale referitoare la audierea martorilor, excepție ce determină obținerea unor declarații cu o valoare probantă restrânsă, a căror utilizare în procesul penal trebuie făcută conform art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, antereferită, paragraful 25).
23. Curtea nu poate reține critica potrivit căreia dreptul la apărare ar fi afectat de necunoașterea unor date reale despre martorul protejat. Astfel, dezvăluirea unor informații suplimentare referitoare la martor ar putea conduce la identificarea acestuia, subminând astfel scopul esențial al instituției martorului protejat și descurajând participarea la actul de justiție a persoanelor care dețin informații relevante pentru soluționarea cauzei penale. În acest context, protejarea identității martorului nu reprezintă doar o măsură de siguranță pentru acesta, ci și un instrument necesar pentru asigurarea funcționării eficiente a sistemului judiciar, permițând colectarea de probe și mărturii care altfel nu ar putea fi obținute. Prin urmare, menținerea confidențialității identității martorului reprezintă o garanție indispensabilă pentru încurajarea colaborării cu organele judiciare și pentru protejarea ordinii de drept.
24. Cu privire la criticile referitoare la contrarietatea dintre textul de lege criticat și art. 22 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că încălcarea dreptului la integritate psihică presupune existența unor tehnici sau metode directe/indirecte care să determine afectarea integrității psihice a inculpatului, însă în situația de față atribuirea unui pseudonim martorului amenințat sub care va semna declarația și sub care acesta va fi eventual audiat în fața instanței judecătorești reprezintă o garanție a modului în care se desfășoară procesul penal, fără a leza în vreun fel dreptul la integritate psihică a persoanei acuzate.
25. Referitor la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei acuzate, Curtea constată că existența martorilor cu identitate protejată nu afectează în niciun mod libertatea individuală sau siguranța persoanei acuzate. Dimpotrivă, reglementarea este menită să garanteze siguranța martorului, fără ca aceasta să aducă atingere libertății sau siguranței inculpatului, care beneficiază de toate celelalte garanții ale unui proces echitabil, inclusiv de dreptul de a solicita audierea martorului, de a adresa întrebări acestuia, chiar și prin intermediul unui sistem ce asigură anonimatul, în temeiul art. 129 alin. (3) din Codul de procedură penală care prevede că subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile art. 129 alin. (1) din același act normativ. În baza aceluiași cadru legislativ, organul judiciar va respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Săbiuță Vasile George în Dosarul nr. 2.740/103/2021/a1 al Tribunalului Neamț — Secția penală și constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Neamț — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Alina Oprișan
This article is for informational purposes only and does not constitute legal advice. For specific situations, consult a licensed attorney or tax advisor.